Greu de spus şi de aflat câte dintre intervenţiile lui Ion Iliescu au fost hotărâtoare pentru a schimba vieţi şi destine.
 
Salut, noroc, bună ziua, Traiane, domnule preşedinte, prietene, dă-mi o mână de ajutor, hai să ne înţelegem cumva, ia-i pe ăia de la DNA de pe mine, dumneavoastră aveţi puterea de a-i convinge pe toţi Morarii şi Ţuluşii din ţara asta să mă lase în pace sau pune-i să găsească ei acolo o portiţă de scăpare, la urma urmei ce-am făcut?, am greşit, a fost doar o eroare contabilă sau o licitaţie trucată, un accident banal, n-a murit nimeni din atâta lucru, dar, pentru mine, asta înseamnă sfârşitul carierei politice, hai, mă, Traiane, domnule preşedinte, dă-o dracu’ de politică, oameni suntem, ne ştim de atâta amar de vreme, de la minister, din primărie, din guvern, din Alianţă, din Constanţa...

Citeşte mai mult în Cotidianul