Robert Pattinson a văzut primul film din seria "Twilight" la doi ani de la lansare

Robert Pattinson / FOTO: thetwilightfansite.net
Robert Pattinson / FOTO: thetwilightfansite.net

Vedeta a mărturirit recent că a urmărit abia săptămâna trecuta la TV  filmul cu vampiri care l-a făcut celebru.

COMENTARII

Actorul britanic Robert Pattinson spune că a reuşit să vadă prima peliculă din seria "Twilight", lansată în 2008, abia în urmă cu câteva zile, la televizor. "A fost o exeperienţă bizară să mă văd în film şi să-mi aud pentru prima oară vocea" (într-una dintre melodiile de pe coloana sonoră - "Never Think"), a declarat starul.


Întrebat dacă a citit scenariul pentru următorul film din serie,  Breaking Dawn, Robert Pattinson a mărturisit că nu, însă are emoţii, având în vedere că este vorba de finalul Twilight. "Am auzit zvonuri ici şi colo despre ce se întâmplă în ultima carte, dar chiar nu ştiu care e de fapt e povestea", a explicat actorul.


Actorul devenit celebru pentru rolul lui Edward Cullen din seria Twilight a început să scrie versuri şi să cânte la pian şi chitară de mic copil.
Pattinson  îşi va lansa primul album în 2011, însă nu a luat o decizie finală legată de casa de discuri cu care va lucra.

În 2009 tânărul Robert Pattinson a primit titlul de cel mai sexy bărbat din partea revistelor americane Heat şi Glamour. În cel mai recent top al actorilor sexy, realizat de Empire Magazine, Pattinson a fost întrecut doar de "veteranul" Johnny Depp (46 de ani).

 

Eclipse, al treilea film din seria TWILIGHT, are premiera pe data de 3o iunie.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print