Robert Gates, nominalizat pentru funcţia de ministru al Apărării în locul lui Donald Rumsfeld, a declarat, în timpul audierii sale în Senatul SUA, că retragerea americană din Irak ar putea lăsa ţara în haos. Gates a mai avertizat că Statele Unite sunt pe cale să piardă războiul din Irak.
Robert Gates a declarat că este deschis faţă de idei noi legate de finalizarea războiului din Irak, însă a avertizat că retragerea americană ar putea declanşa un conflict regional.
"Ceea ce facem acum nu este satisfăcător. Din punctul meu de vedere toate opţiunile privind războiul din Irak sunt pe masă", a declarat Robert Gates.
Robert Gates s-a implicat în problema războiului din Irak înainte de a fi nominalizat pentru funcţia de ministru al apărării, în calitate de membru al grului de Studiu pentru Irak condus de fostul secretar de stat James Baker. Noul secretar al Apărării a fost şi director adjunct al CIA în perioada 1986-1989 şi adjunctul consilierului pe probleme de securitate naţională al preşedintelui George Bush.
Chiar dacă se numără printre apropiaţii familiei Bush, Gates este apreciat de reprezentanţii partidului democrat, pentru experienţa şi pragmatismul său. Dacă va trece de audierile din Senat, Robert Gates va fi învestit în noua funcţie la mijlocul lunii decembrie.
Ţi-a plăcut articolul? Robert Gates, sceptic în legătură cu Irakul
Miercuri, 06 Decembrie 2006 05:21
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Prima gafă a noului ministru american al Apărării
Vineri, 08 Decembrie 2006 10:27 - Bush amână luarea unei decizii asupra Irakului
Marti, 00 0000 00:00
Comentariile cititorilor
1. Bartok Bela
Miercuri, 06 Decembrie 2006 08:08
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Jaf armat la una dintre bijuteriile de renume din Paris, prada valorează câteva milioane de euro
Joi, 04 Decembrie 2008 23:45Trei indivizi înarmaţi au atacat joi bijuteria de lux Harry Winston situată pe prestigiosul bulevard Montaigne din Paris şi au furat aproape toate bijuteriile expuse, care valorează câteva milioane de euro, informează AFP citând...
Taubman a plecat de la post, însărcinatul cu afaceri îi preia responsabilităţile
Joi, 04 Decembrie 2008 21:09Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti Nicholas Taubman a plecat de la post astăzi, după trei ani de mandat. Responsabilităţile sale vor fi preluate de însărcinatul cu afaceri Jeri Guthrie-Corn, a informat Ambasada americană.
Soţii Bush şi-au ales locuinţa unde se vor muta după ce vor părăsi Casa Albă
Joi, 04 Decembrie 2008 20:53Soţii Bush vor locui într-unul dintre cartierele de lux din Dallas, Texas, după ce vor părăsi Casa Albă, în 20 ianuarie. Anunţul a fost făcut astăzi de purtătoarea de cuvânt a Laurei Bush, Sally McDonough.
Justiţia marocană condamnă la închisoare un bărbat pentru implicare în atentatele de la Madrid
Joi, 04 Decembrie 2008 18:54Tribunalul antiterorism de la Sale, din apropiere de Rabat, l-a condamnat astăzi la 10 ani de detenţie fermă pe Hicham Ahmidan, acuzat de implicare în atentatele de la Madrid, din martie 2004.
Parchetul spaniol solicită un document oficial ca probă în ancheta zborurilor către Guantanamo
Joi, 04 Decembrie 2008 17:54Parchetul spaniol a sesizat astăzi judecătorul care anchetează zborurile americane spre Guantanamo, în legătură cu un document publicat duminică de un cotidian, potrivit căruia Guvernul conservator al lui Jose Maria Aznar a fost...
Cele mai CITITE din Externe
- Controversă în Italia, după descoperirea vilelor şi conturilor romilor dintr-o tabără legală (659)
- O reprezentantă a Congresului SUA i-a închis telefonul lui Obama (378)
- România nu semnează, din interese economice, Convenţia privind interzicerea bombelor cu fragmentaţie (366)
- Peste 100 de evrei sunt evacuaţi în Cisiordania, după ce au ocupat abuziv o casă (344)
- Saakaşvili ar fi meritat să fie spânzurat de testicule, crede Putin (320)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Joi, 04 Decembrie 2008 22:02Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat în această seară că va merge mâine la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Atenţie la antrenor!
- "Pentru Bela şi Martha, noi nu am fost decât un business"
- Vettel: "Vreau să câştig titlul mondial!"
- Dinamoviştii iau 150.000 de dolari dacă vor obţine titlul!
- "Înainte să vorbească, Badea trebuia să ne întrebe şi pe noi dacă îl vrem la Steaua!"
- "Tăcerea" poate fi de aur la Globuri
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











