Să fii nevoită să te schimbi
Nu poţi avea pretenţia şi mândria de a rămâne neschimbată odată ce timpul trece peste voi şi peste relaţia voastră. Trebuie doar să fiţi amândoi de acord ca, din când în când, să mai şlefuiţi câte ceva la amândoi pentru ca relaţia să meargă de minune, potrivit unica.ro.
Adevăratul risc al schimbării apare atunci când alegi compromisurile, unul după altul. Viaţa trebuie trăită şi este greu să faci tot ce îţi doreşti dacă îţi petreci timpul mai mult făcându-i celuilalt pe plac. Şi, pe măsură ce relaţia avansează, compromisurile pe care ai putea fi nevoită să le faci cresc şi ele: locuinţa, cheltuielile comune şi alegerile pentru 2.
Să îţi pui prietenii pe locul 2
Voluntar, atunci când ai un iubit gelos sau posesiv (ţi-ai făcut-o cu mâna ta, sau mai bine zis, cu sufletul tău) şi aproape involuntar atunci când eşti atât de îndrăgostită încât nu te deranjează să te împarţi doar între el şi serviciu. Indiferent cât de mult ar ţine de tine decizia asta, un lucru este sigur: o să regreţi la un moment dat că ţi-ai dat prietenii la o parte pentru un bărbat şi l-ai transformat în centrul universului tău. Deci, ai grijă cum faci să fie bine pentru toţi!
Riscurile pe care ţi le asumi într-o relaţie de lungă durată
PUBLICAT
Marţi, 20 Septembrie 2011 17:33
ACTUALIZAT
Marţi, 20 Septembrie 2011 17:33
SURSA
REALITATEA.NET
Te-ai gândit cât poţi şi cât ar trebui să oferi într-o relaţie, mai ales pe termen lung? Nu uita de riscurile pe care ţi le asumi într-o relaţie de lungă durată.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M