Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Rice şi Gates au făcut turul televiziunilor pentru a spori presiunile asupra Rusiei

Şefa diplomaţiei americane, Condoleezza Rice, şi secretarul apărării, Robert Gates, au făcut duminică un adevărat tur de forţă mediatic, apărând în nu mai puţin de cinci talk-show-uri televizate pentru a avertiza Moscova şi a spori presiunea ca să o determine să înceapă retragerea din Georgia.

foto: Chickipedia
foto: Chickipedia

Rice a fost la "Fox News Sunday", apoi la "Face the Nation" de la CBS şi în final la "Meet the Press" de la NBC, în timp ce Gates a apărut la ABC în emisiunea "This Week" şi la CNN în "Late Edition".

"Există un armistiţiu şi Rusia deocamdată nu-şi respectă angajamentele", a declarat Rice la postul de televiziune Fox.

Duminică, preşedintele rus Dmitri Medvedev a anunţat că trupele ruse care încă se mai află pe teritoriul georgian se vor retrage luni la prânz.

Potrivit americanilor, ruşii s-au angajat să-şi retragă imediat trupele vineri, după semnarea armistiţiului de către georgieni. "Sper că de data aceasta preşedintele rus îşi va ţine promisiunea", a declarat sec şefa diplomaţiei americane.

Secretarul apărării s-a arătat sceptic că Moscova îşi va încheia rapid retragerea. El a spus că depinde în parte de cât de repede poate trimite observatori în teren Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. "Părerea mea este că ruşii vor tergiversa probabil şi le va lua poate mai mult timp decât ar vrea toată lumea. Cred că trebuie să menţinem presiunea şi să ne asigurăm că respectă înţelegerea pe care au semnat-o şi că o fac în timp util", a declarat Gates la CNN. 

Rice a declarat că Moscova va trebui să plătească preţul acţiunii sale militare din Georgia, apreciind că reputaţia Rusiei este grav afectată. "Orice idee că Rusia este un stat responsabil, pregătit să se integreze în instituţiile internaţionale, politice, diplomatice şi economice, că Rusia este o ţară diferită (...), această reputaţie este distrusă", a declarat Rice. Potrivit secretarului de stat, aceasta este deja o consecinţă semnificativă a acţiunilor Rusiei în Georgia.

"A face uz de forţă disproporţionată şi a fi apoi binevenit în cercurile instituţiilor internaţionale nu prea se vor petrece lucrurile aşa", a adăugat Rice la NBC. "Rusia va plăti un preţ. Vom examina împreună cu aliaţii noştri şi în mod bilateral consecinţele acţiunilor Rusiei în raport cu integrarea sa în instituţii", a conchis Rice.

La rândul său, secretarul american al apărării, Robert Gates, a spus la ABC că "lumea întreagă vede Rusia într-o lumină diferită faţă de cum o vedea în urmă cu o săptămână sau două". Este "o nouă modalitate de a vedea lucrurile, care este legată nu numai de acţiunile din Georgia, dar şi de acţiunile din ultimele săptămâni împotriva investitorilor occidentali şi a companiilor occidentale", a subliniat Gates. "Cred că ruşii nu realizează încă pe deplin amploarea consecinţelor", a subliniat şeful Pentagonului, adăugând: "Avem timp de a cântări cu grijă acţiunile pe care vrem să le întreprindem cu aliaţii noştri".

"Chiar dacă au petrol, ruşii au nevoie de multe lucruri din partea Occidentului şi cred că aici sunt pârghiile, dacă nu respectă încetarea focului", a adăugat secretarul apărării.

Rice consideră că ruşii au "comis o greşeală importantă" lansând o operaţiune militară masivă în Georgia, după ce Tbilisi a încercat să recâştige controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud în noaptea de 7 spre 8 august. "Iar dacă ruşii au acţionat astfel pentru a intimida, nu au făcut nimic altceva decât să crească determinarea vecinilor lor mai mici", a subliniat Rice. Ea a menţionat şi acordul prealabil pe care şi l-a dat joi Polonia pentru instalarea scutului american antirachetă în condiţiile în care înainte de asaltul rus asupra Georgiei negocierile mergeau greu.

Secretarul american de stat va merge astăzi la Bruxelles pentru o reuniune excepţională a miniştrilor de externe din ţările membre NATO care vor examina situaţia după demonstraţia de forţă a Rusiei, cu atât mai mult cu cât Georgia şi Ucraina bat la porţile Alianţei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro