Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a început de ieri un turneu în Orientul Mijlociu, care cuprinde Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită.

Maratonul diplomatic vizează exact statele arabe pro-americane pe care Washingtonul contează în demersul său de blocare a ambiţiilor nucleare ale Teheranului şi a sprijinului acordat de Iran mişcărilor islamiste extremiste din regiune, în primul rând, grupării Hamas.

Şeful diplomaţiei americane se află în Orientul Mijlociu după ce, recent, avertizase Iranul să nu mai acorde sprijin financiar grupării Hamas. Teheranul a reacţionat însă invers.

Luni, conducătorul spiritual iranian, ayatollahul Ali Khamenei, l-a primit, spre a-l binecuvânta, pe şeful politic al Hamas, Khaled Meshaal, care trăieşte în exil la Damasc.

Înainte de a pleca în turneu, Condoleezza Rice a declarat pentru mass- media că atitudinea liderilor iranieni faţă de mişcarea integristă nu face decât să agraveze gravele probleme pe care regimul de la Teheran le are cu comunitatea internaţională.

Statele Unite doresc un front internaţional împotriva Iranului, atunci când în Consiliul de Securitate se va discuta posibilitatea impunerii de sancţiuni la adresa Teheranului, din cauza programului său nuclear.

Rice a sugerat că ţările din Golf, în principal sunnite, nu sunt în mod obligatoriu aliaţi naturali ai Iranului, ţară majoritar şiită.

"Nimeni nu vrea să vadă un Orient Mijlociu dominat de hegemonia iraniană", a spus ea, mizând şi pe rivalitatea tradiţională dintre arabi şi perşi.

Un alt subiect delicat pe care Rice îl va aborda este rolul Iranului ca principal sponsor al terorismului în Orientul Mijlociu şi ajutorul dat de el gherilelor Hezbollah din Liban.