Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 – In perioada 5-7 martie, la nivel national, a avut loc o simulare a examenului de Evaluare Nationala. Notele obtinute de elevi in urma acestor testari vor fi facute publice astazi.
In data de 5 martie a avut loc prima proba la Liba si literatura romana, iar pe 6 cea de Matematica. Pentru elevii care fac cursuri in limba materna, a avut loc pe data de 7 si examenul profilului.
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 - Subiectele au fost elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro şi au fost proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.
Rezultatele la simularea Evaluării Naționale vor fi afișate în școli. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. În situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depusă de cei interesaţi, a precizat MEN.
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 -Potrivit ministerului, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi în consiliul profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.v
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 - In unele judete nu s-au dat examenele
Rezultate simulare Evaluare Naţională 2018. Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat luni că le va cere inspectoratelor judeţene organizarea unei noi simulări a Evaluării Naţionale în cazurile în care sesiunea de luni nu a putut avea loc ca urmare a faptului că examenul a fost boicotat de unii profesori.
"În primul rând, eu sunt preocupat de elevii care nu au putut să susţină astăzi simularea la Evaluarea Naţională şi pentru asta voi transmite conducerii inspectoratelor judeţene, din respectivele judeţe, unde acest lucru s-a întâmplat, să organizeze o nouă sesiune, doar la nivel de judeţ, pentru aceşti elevi, pentru a avea şi ei şansa de a se pregăti. În legătură cu ce se întâmplă cu profesorii, vom analiza întâi să vedem dacă este un conflict de muncă, pe care să îl analizăm dacă este legal organizat sau este o încălcare a atribuţiilor din fişa postului", a afirmat Popa, la Parlament.
El a precizat că, în ciuda faptului că s-a anunţat boicotarea a peste 1.100 de şcoli, în realitate nu s-a putut susţine Evaluarea Naţională în 25 de şcoli. Este vorba de 14 şcoli din judeţul Harghita, opt şcoli în judeţul Prahova şi câte o şcoală din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Arad.
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 -Întrebat cum comentează informaţiile potrivit cărora s-ar fi dat telefoane de la minister pentru a face presiuni asupra celor care au boicotat simularea, ministrul a replicat că examenul trebuia să aibă loc, chiar şi în cazul în care unii profesori absentau.
"Nu îmi dau seama despre ce fel de presiuni sau boicotare este vorba, dar ştiu foarte bine că toate comisiile judeţene care organizau Evaluarea Naţională aveau obligaţia să organizeze această simulare şi trebuiau să facă această simulare pentru aceşti elevi care sunt în faţa primului examen al vieţii lor, indiferent dacă o parte din profesori voiau sau nu să participe la această activitate. Ei trebuiau să ia măsuri - mă refer la comisiile judeţene - şi pentru situaţii de acest gen, cum ar fi boicotul, dar şi pentru situaţii în care profesorii sunt bolnavi şi nu pot să vină. Deci nu putem să admitem că o astfel de simulare a unei Evaluări Naţionale nu poate avea loc", a spus el.
Ministrul a precizat că trebuie clarificat dacă boicotul de luni a fost un conflict de muncă sau a reprezentat o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.
"De fapt, nici nu prea am înţeles despre ce acţiune este vorba. Dacă acest boicot este un conflict de muncă, atunci mă gândesc că nu prea s-a respectat legislaţia în vigoare legată de conflictul de muncă. Dacă nu e conflict de muncă, atunci este neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi poate să urmeze o cercetare disciplinară. În mod evident, trebuie să clarificăm acest lucru, pentru că nu am înţeles dacă suntem în faţa unui conflict de muncă, în care trebuia să respectăm nişte termene, în care trebuia să respectăm faptul că un contract colectiv de muncă este în renegociere şi prin semnătura liderilor de sindicat s-au angajat să nu deschidă conflicte de muncă în perioada de 60 de zile cât este renegocierea. Sau nu este conflict de muncă şi atunci înseamnă că este o problemă disciplinară", a arătat el.
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 - Valentin Popa a subliniat că dreptul la protest, garantat prin Constituţie, nu trebuie să îi afecteze negativ pe elevi.
"Profesorii au dreptul să protesteze, este garantat prin Constituţie acest drept. Dar acest protest nu trebuie să ducă la o suferinţă asupra elevilor. Nu pot fi împiedicaţi elevii să îşi susţină această simulare a celui mai important examen pe care îl au în viaţă. Pot să protesteze şi pot să solicite revendicări, când doresc, dar nu să afecteze activitatea elevilor. (...) Dacă profesorii care acum câteva zile au primit o creştere salarială de 20% şi dacă aceşti profesori care au început să primească sporuri salariale pentru condiţii deosebite de muncă consideră că trebuie să răspundă în acest fel acestor măriri, atunci asta este..., dar ar trebui şi părinţii şi elevii să ia atitudine împotriva acestor activităţi", a susţinut ministrul.
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 - Simularea probelor examenului de Evaluare Naţională va fi organizată şi în şcolile din Harghita unde a fost boicotată, în perioada 16-26 martie, subiectele urmând să fie elaborate la nivel judeţean.
Potrivit inspectorului Hodgyai László, membru în Comisia Judeţeană de Evaluare Naţională, simularea probei la limba şi literatură română se va desfăşura în 14 şcoli din judeţ, la matematică - în zece dintre şcoli, iar la limba maghiară - în patru unităţi de învăţământ.
Prima probă, la limba şi literatura română, la avea loc pe 16 martie, cea la matematică pe 23 martie, iar la limba maghiară va fi susţinută pe 26 martie.
Rezultate Simulare Evaluarea Nationala 2018 - Subiectele vor fi elaborate de inspectorii de specialitate de la fiecare disciplină.
În afara celor 14 şcoli unde nu s-a putut desfăşura deloc simularea Evaluării Naţionale, întrucât cadrele didactice şi-au asumat neparticiparea la aceasta, în alte 15 unităţi din judeţ s-au susţinut probele scrise, cu ajutorul directorilor şi a unui număr restrâns de profesori, dar exista o problemă legată de corectarea lucrărilor. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Harghita au explicat, însă, că boicotul a avut loc doar în perioada 5-7 martie, iar acum cadrele didactice urmează să corecteze lucrările elevilor.
În judeţ există 97 de unităţi şcolare în care trebuia să se susţină simularea Evaluării Naţionale, iar în 29 dintre acestea s-au înregistrat probleme.