Rezultate finale BEC: PSD a obţinut cel mai mare număr de mandate de primar, dar nu şi de voturi
PSD a obţinut la alegerile locale cel mai mare număr de mandate de primar (1.138), însă nu şi de voturi, fiind devansat la acest capitol de PD-L care are 908 edili, dar care a adunat 2.964.948 de voturi, faţă de 2.717.490 cât au obţinut pesediştii, potrivit rezultatelor finale ale BEC.
Datele furnizate joi de Biroul Electoral Central, relevă că PSD a câştigat în scrutinul local 1.138 posturi de edil, dintre care 477 în turul doi. PD-L se situează pe locul al doilea la capitolul număr de mandate, cu 435 de funcţii de primar câştigate în turul secund al alegerilor şi un total de 908 posturi de şefi ai administraţiei locale. PNL câştigă 351 de posturi de primar în turul al doilea, ajungând astfel la 706 de mandate la nivelul întregii ţări.
Ierarhia primelor locuri se schimbă însă la capitolul număr de voturi, unde democrat-liberalii se situează pe primul loc în privinţa acestei cifre. Astfel, PD-L obţine aproape trei milioane de voturi în scrutinul local (2.964.948), din care 1.385.018 în turul doi, PSD 2.717.490, din care 1.333.208 în scrutinul din 15 iunie, iar PNL 1.721.834, din care 872.344 în turul doi.
Sorin Oprescu a câştigat detaşat postul de edil-şef al Capitalei, cu 315.981 voturi în turul doi, echivalentul a 56,55% din opţiunile electorilor bucureşteni. Vasile Blaga a contabilizat 242.760 voturi, adică 43,44%.
Celelate mandate de primar au fost obţinute de UDMR-184, PC-47,
PNG-CD-35, Alianţa pentru Timiş-21, PRM-19, PNDC-14, PNŢCD-11, PCM-11,
FDGR-10, PIN-6, PER-3 şi Partida Romilor Pro Europa şi Forţa Democrată
câte două. Au mai obţinut câte un mandat de primar PPPS, Comunitatea Ruşilor
Lipoveni, Uniunea Bulgară, Uniunea Croaţilor, UPSC şi Alianţa pentru
municipiul Olteniţa. De asemenea, 56 de independenţi au fost aleşi
primari.
În două circumscripţii comunale s-a declarat balotaj, înregistrându-se
un număr egal de voturi valabil exprimate între candidaţii la funcţia
de primar, fiind necesară organizarea unui nou scrutin, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Este vorba de comunele
Arcani - Gorj şi Poeni - Teleorman, unde pe 29 iunie va fi organizat
turul trei al alegerilor locale, iar în Sascut (n.r. - unde a fost
anulat turul 2) şi Ştefăneştii de Jos (n.r. - unde a fost anulat turul
1) va fi organizat turul doi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





60.000 de oameni ingropati in zapada iti multumesc
O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...
Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...








Feedback

