REZULTATE BACALAUREAT 2012. În 9 iulie, între orele 8.00 şi 12.00, vor putea fi depuse contestaţiile.
În perioada 10 -12 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la 13 iulie vor fi afişate REZULTATELE FINALE.
Pentru cine e importantă media la BACALAUREAT
Nota obţinută anul acesta la BAC 2012 are o miză importantă. Pe baza mediei obţinute de candidaţi la examenul de maturitate se poate face admiterea la universitate. Asta a fost soluţia propusă de Ministerul Educaţiei în acest an când a anunţat că la admiterea în învăţământul universitar nu se va mai ţine cont de mediile avute în liceu de candidaţi.
BAC 2012 sesiunea de vară
La prima sesiune a examenului de BAC 2012 au participat aproximativ 180.000 de absolvenţi, număr destul de mic având în vedere că promoţia de anul acesta a numărat aproximativ 200.000 de liceeni, iar anul trecut aproximativ 100.000 de elevi au picat examenul maturităţii.
Sesiunea de toamnă BAC 2012
Pentru absolvenţii de liceu care au picat BAC-ul în vară sau care au ales să-şi maximizeze şansele de promovare există şi sesiunea de toamnă, care se va desfăşura în perioada august-septembrie 2012.
Calendarul BAC 2012 sesiunea de toamnă
16-20 iulie: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
20-21 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
20-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
21-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C)
23-24 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D)
27 august: Proba scrisă la limba şi literatura română
28 august: Proba scrisă la limba maternă
29 august: Proba obligatorie a profilului
31 august: Proba la alegere a profilului şi specializării
2 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea constestaţiilor (16:00-20:00)
3-4 septembrie: Rezolvarea contestaţiilor
5 septembrie: Afişarea rezultatelor finale
REZULTATE BACALAUREAT 2012 LIVE:
- avem rezultate finale la Bacalaureat 2012 şi din Iaşi. Le puteţi vedea aici:
REZULTATE BACALAUREAT 2012 IAŞI
- situaţie incredibilă în Harghita, unde procentul de promovabilitate după afişarea REZULTATELOR BACALAUREAT 2012 a scăzut cu 34% faţă de BACALAUREAT 2011
- liceenii nemulţumiţi de Rezultatele la BACALAUREAT 2012 pot face contestaţii luni, 9 iulie. Un model de contestatie gasiti in atasamentul acestui articol
REZULTATE BACALAUREAT 2012 - Contestaţii
- s-au afişat toate notele la BACALAUREAT 2012 Covasna. Le găseşti, în ataşament, în acest articol
REZULTATE BACALAUREAT 2012 COVASNA
- REZULTATELE BACALAUREAT 2012 îi sperie deja pe cei care au terminat clasa a XI-a anul acesta:
PETIŢIE REALITATEA.NET: SEMNAŢI PENTRU UN BACALAUREAT DIFERENŢIAT
- topul judeţelor după REZULTATE BACALAUREAT 2012. Cele mai proaste rezultate, în Ilfov. Cele mai bune, în Suceava
BAC 2012. TOPUL JUDEŢELOR în funcţie de promovabilitate
- Rezultate BACALAUREAT 2012 în Bucureşti, situaţie dezastruoasă - doar 39% dintre elevi au luat BAC-ul
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BUCUREŞTI - ISJ Bucureşti prezintă dezastrul de la BAC 2012
Circa 170.000 de absolvenţi de clasa a XII-a au susţinut examenul de BACALAUREAT 2012 şi acum aşteaptă rezultatele. Situaţia este extrem de proastă în întreaga ţară, cu judeţe în care doar 15% dintre elevi au luat BAC 2012 (ILFOV). Cele mai bune rezultate la Bacalaureat 2012 par cele din Suceava, unde aproximativ 65% dintre elevi au luat BAC 2012.
Mai jos, aveţi lista judeţelor pentru care vom publica REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2012:
REZULTATE BACALAUREAT 2012 ALBA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 ARAD
REZULTATE BACALAUREAT 2012 ARGES
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BACĂU
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BIHOR
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BISTRIŢA-NĂSĂUD
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BOTOŞANI
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BRAŞOV
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BRĂILA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BUCUREŞTI
REZULTATE BACALAUREAT 2012 BUZĂU
REZULTATE BACALAUREAT 2012 CARAŞ-SEVERIN
REZULTATE BACALAUREAT 2012 CĂLĂRAŞI
REZULTATE BACALAUREAT 2012 CLUJ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 CONSTANŢA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 COVASNA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 DÂMBOVIŢA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 DOLJ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 GALAŢI
REZULTATE BACALAUREAT 2012 GIURGIU
REZULTATE BACALAUREAT 2012 GORJ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 HARGHITA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 HUNEDOARA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 IALOMIŢA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 IAŞI
REZULTATE BACALAUREAT 2012 ILFOV
REZULTATE BACALAUREAT 2012 MARAMUREŞ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 MUREŞ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 MEHEDINŢI
REZULTATE BACALAUREAT 2012 NEAMŢ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 OLT
REZULTATE BACALAUREAT 2012 PRAHOVA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 SATU MARE
REZULTATE BACALAUREAT 2012 SĂLAJ
REZULTATE BACALAUREAT 2012 SIBIU
REZULTATE BACALAUREAT 2012 SUCEAVA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 TELEORMAN
REZULTATE BACALAUREAT 2012 TIMIS
REZULTATE BACALAUREAT 2012 TULCEA
REZULTATE BACALAUREAT 2012 VASLUI









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M