"Concursul din acest an se va organiza în şase centre universitare din ţară pentru toate specializările, pe baza aceleiaşi bibliografii şi tematici, şi cu proceduri şi teste identice pentru toţi candidaţii. Conform discuţiilor, fiecărui centru universitar îi vor aparţine mai multe judeţe, iar tinerii absolvenţi de medicină se vor putea prezenta pentru susţinerea concursului în acel centru căruia îi este arondat judeţul unde îşi doresc un loc de muncă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, după încheierea întâlnirii pe care a avut-o cu rectorii şi decanii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară.
Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Specialităţile şi durata pregătirii pentru rezidenţiat se stabilesc printr-un ordin al ministrului Sănătăţii.
Rezidenţiatul se organizează fie pe locuri, pe posturi sau prin selecţie pentru medicina de familie şi are o durată cuprinsă între 3 şi 7 ani, în funcţie de specialitate.
Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică fiind normată integral ca activitate didactică. Cifra de şcolarizare a rezidenţilor se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei.
Rezidenţiatul din 2010 se va desfăşura în 6 centre universitare
PUBLICAT
Luni, 15 Februarie 2010 13:54
ACTUALIZAT
Luni, 15 Februarie 2010 23:42
SURSA
REALITATEA.NET
În acest an, concursul de rezidenţiat se va desfăşura în şase centre universitare şi va avea loc, cel mai probabil, pe 21 noiembrie, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M