Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Rezervele de aur estimate de companii sunt de 700 tone. Cele de argint se ridică la 2.000 tone

Rezervele de aur ale României, estimate de companiile care le exploatează, se ridică la aproximativ 700 tone, în timp ce resursele de argint sunt evaluate la 2.000 de tone, a declarat joi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi.

Rezervele de aur estimate de companii sunt de 700 tone
Rezervele de aur estimate de companii sunt de 700 tone / FOTO: pricelessgoldandsilver.com

"Rezervele totale de aur ale ţării sunt informaţii clasificate. Potrivit estimărilor companiilor, rezervele estimate sunt de 700 tone aur şi 2.000 tone argint", a afirmat Pătruţi, potrivit Mediafax.

Unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur şi argint este cel de la Roşia Montană, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Exploatarea aurului şi argintului de la Roşia Montană va fi derulată de compania RMGC , controlată de compania canadiană Gabriel Resources. Statul român, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% din RMGC.

Guvernul intenţionează să majoreze redevenţele pentru aur, platină şi argint de la 4% la 6% din valoarea producţiei.

Gabriel Resources a fost fondată în 1997, cu ajutorul omului de afaceri de origine română Frank Timiş, care s-a retras în 2003 pentru a se ocupa de alte afaceri. În 1997 Minvest avea o participaţie de 33,8%, iar Gabriel controla 65% din capitalul RMGC, care la acea dată de numea Euro Gold Resources.

În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro