Procurorii au anunţat, vineri, într-un comunicat, că în urma probatoriului administrat s-a constatat că acesta a indus în eroare Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi a încasat pe nederpt peste 14.000 de lei pe baza unui certificat de revoluţionar fals.
"La data de 28.05.2010, Bercea Ion Marian a indus în eroare reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Braşov cu ocazia solicitării indemnizaţiei lunare reparatorii prevăzută de Legea 341/2004 (Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989) prin prezentarea ca adevărată a împrejurării neconforme cu realitatea că este îndreptăţit la această indemnizaţie, folosindu-se de un înscris falsificat pretins a fi emis de Guvernul României, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989", se arată în comunciatul Parchetului.
Bercea a încasat pe nedrept suma totală de 14.342 lei. Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Braşov.
Pe lângă Ioan Marian Bercea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a început, în noiembrie 2010, urmărirea penală şi împotriva lui Constantin Grancea, Ana Ramona Ilie şi Ion Marius Diea, care încă nu au fost trimişi în judecată.
Printre cei cercetaţi se afla şi Nicolae Samson, fost vicepreşedinte al ALRUE Braşov, însă acesta a fost găsit spânzurat într-o hală dezafectată, la începutul lunii octombrie 2011, cu doar o zi înainte de a se prezenta la sediul Parchetului pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de învinuit în acest dosar.
Pe data de 28 septembrie 2011, la sediul Asociaţiei şi la domiciliul unuia dintre membri au fost făcute percheziţii în urma cărora au fost ridicaţi 28 de saci cu sute de înscrisuri, registre, dosare precum şi medii de stocare informatice care urmează să fie expertizate.
De asemenea, procurorii spun că "s-a purtat corespondenţă amplă cu Guvernul României, Preşedinţia României, autorităţile locale, pentru lămurirea diverselor aspecte ale cauzelor şi s-a procedat la verificarea unui număr de şase sesizări formulate de persoane fizice în legătură directă cu obiectul acestor cauze. ALRUE are circa o mie de membri, dintre care aproximativ 2-300 sunt răniţi sau urmaşi ai revoluţionarilor în urma evenimentelor din Decembrie 1989.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M