Revoltă într-o închisoare de maximă securitate din capitala Afganistanului. Mişcarea deţinuţilor, dintre care mulţi sunt acuzaţi de colaborare cu reţeaua Al Qaida şi cu militanţii talibani, s-a declanşat în cursul nopţii, iar pentru câtăva vreme răsculaţii au pus stăpânire pe una dintre aripile penitenciarului şi au reţinut doi ostatici.

Închisoarea Pol-e-Charti adăposteşte 1300 de deţinuţi, cei mai mulţi acuzaţi de activităţi teroriste. Imediat după declanşarea revoltei, capii mişcării au luat ostatici două femei din corpul de pază, pe care până la urmă le-au eliberat.

În interiorul închisorii s-au făcut auzite focuri de armă, iar surse locale afirmă că peste 30 de oameni au fost răniţi. Pe poarta închisorii au ieşit mai multe ambulanţe.

Luna trecută, 7 talibani au reuşit să evadeze din această închisoare, după toate aparenţele, cu sprijinul unor paznici. Şi de data aceasta s-a încercat o evadare în masă, dar gardienii au deschis focul asupra celor ce încercau să părăsească perimetrul. Abia după ce au primit întăriri forţele de ordine au preluat controlul situaţiei.