Protestatarii care vor înlăturarea conducerii militare a ţării se pregătesc pentru un miting uriaş după tradiţionala rugăciune de azi. Un număr mare de demonstranţi şi-au petrecut noaptea în Piaţa Tahrir, pregătindu-se de demonstraţia de amploare.
Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA) l-a desemnat pe Kamal Ganzouri să formeze un nou guvern, după ce fostul cabinet civil numit de liderii militari a demisionat săptămâna aceasta în urma protestelor violente de la Cairo şi din alte oraşe, relatează BBC, citat de NewsIn.
Ganzouri a mai fost premier din 1996 până în 1999, în timpul regimului Mubarak, iar acum va conduce un guvern de salvare naţională.
Consiliul Suprem al Forţelor Armate supervizează tranziţia către o conducere civilă a ţării, după ce fostul preşedinte Hosni Mubarak a demisionat, în februarie, la presiunea maselor. În ciuda promisiunilor că vor accelera acest proces, mulţi egipteni se tem că militarii încearcă să păstreze puterea, iar protestele care au izbucnit la Cairo în ultima săptămână sunt cele mai grave de la revoltele din februrie.
Protestatarii au anunţat că resping numirea noului premier, pe care îl acuză că face parte din garda lui Mubarak, scrie BBC.
Consiliul militar a anunţat că alegerile parlamentare vor începe în întreaga ţară săptămâna viitoare, aşa cum era prevăzut, dar mulţi protestatari din piaţă se opun acestei decizii. Printre grupările care doresc totuşi ca alegerile să înceapă se numără Frăţia Musulmană, care are prima şansă la scrutinul legislativ ce se va întinde pe trei luni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M