Revoltă a imigranţilor chinezi din Milano! Poliţiştii italieni au intervenit în forţă în cartierul chinezesc, după ce o sută de oameni au ieşit pe străzi pentru a protesta faţă de o amendă primită de o femeie din comunitate. Cel puţin zece poliţişti şi zece demonstranţi au fost răniţi în timpul confruntărilor.

În timpul protestului care s-a încheiat abia la miezul nopţii, chinezii au acuzat autorităţile de discriminare. Vineri dimineaţă, întreaga presă italiană a vorbit despre "gherila din Chinatown".

"Milano: revoltă a oraşului în oraş", scrie Corriere della Sera, principalul cotidian italian. Publicaţia apreciază că în această zonă lipsită de control domneşte ilegalitatea.

Pentru La Repubblica, această "revoltă a trotuarelor este o premieră în Italia între o comunitate străină şi instituţii şi nu trebuie subestimată". Ziarul subliniază că imigraţia chineză este atipică, pentru că ea vizează o comunitate cu o situaţie relativ bună, venită din provinciile cele mai dezvoltate din China. Potrivit cotidianului, circa 13 mii de chinezi trăiesc în Milano, adică 20% din comunitatea chineză din Italia.