8 mai – Ziua Pescarului. Sau mai bine zis, prima din cele patru ale Expo Aventuri 2008, cel mai mare târg de pescuit, vânătoare şi activităţi outdoor, organizat de revista Aventuri la pescuit.
Plecând de la cei 11.000 de vizitatori care au marcat debutul Expo Aventuri anul trecut, de la 2.000 de metri pătraţi şi de la cei 33 de expozanţi reuniţi sub acoperişul Sălii Polivalente, iată-ne ajunşi în 2008 la a doua ediţie. Pavilioanele 20, 21, 26, 27 şi 28 ale Complexului Expozitional Romexpo din Bucureşti au găzduit în perioada 8 – 11 mai 2008, pe o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, standurile a aproape 50 de expozanţi reuniţi timp de patru zile la Expo Aventuri 2008.
Expo Aventuri este un eveniment dedicat pescuitului, vânătorii, sporturilor nautice şi în general activităţilor outdoor. O vastă expoziţie cu vânzare, târgul de anul acesta a fost punctat cu multe promovări de produse noi, cu demonstraţii realizate de profesionişti, de lansări de carte, de workshop-uri. Şi de această dată pescarii înrăiţi au avut parte pe parcursul târgului de reduceri substanţiale de preţuri şi de pachete promoţionale la cele mai noi echipamente şi accesorii pentru pescuit şi vânătoare.
Organizator: revista Aventuri la pescuit.
Alte detalii pe www.expoaventuri.ro.
Revista "Aventuri la pescuit" a organizat a doua ediţie a târgului Expo Aventuri
Luni, 05 Mai 2008 21:56
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Romantica
Pe aceeasi tema
- Aproape 90 de pescari din toată ţara au participat la turneul "Aventuri la Pescuit"
Duminica, 18 Mai 2008 06:41 - Un tânar de 17 ani din judeţul Călăraşi a fost împuşcat în timp ce era la pescuit
Marti, 15 Iulie 2008 19:22
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Filmul lui Nae Caranfil "Restul e tăcere" reprezintă România la Oscar în 2009
Joi, 24 Iulie 2008 21:25Filmul lui Nae Caranfil "Restul e tăcere" a fost selectat, de un juriu format din şase critici, dintr-o listă de 10 pelicule propuse de Centrul Naţional al Cinematografiei, pentru a reprezenta România la Oscaruri.
Filmul "Boogie" de Radu Muntean concurează cu pelicule din şase ţări la Festivalul Anonimul
Astazi, ora 01:38Filmul lui Radu Muntean "Boogie", care a rulat la Cannes anul acesta în secţiunea Quinzaine des Realisateurs, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film Anonimul şi va concura cu şase pelicule din Germania,...
Prima publicaţie militară din România a împlinit 149 de ani
Joi, 24 Iulie 2008 00:23Armata Română a sărbătorit, miercuri, 149 de ani de la înfiinţarea primei publicaţii militare din România, "Observatorul militar", ocazie cu care ziua de 23 iulie a fost declarată Ziua Presei Militare.
"Mireasa e iubita mea!" ocupă locul întâi în box-office-ul românesc
Joi, 24 Iulie 2008 00:24După numai un weekend în cinematografele româneşti, filmul american Mireasa e iubita mea! dă lovitura în box-office-ul autohton cu încasări ce depăşesc 100 de mii de lei. Pelicula a detronat filmul de acţiune Hancock, cu Will...
Agenţii Mulder şi Scully vor reveni pe marele ecran într-un nou film Dosarele X
Miercuri, 23 Iulie 2008 08:55Agenţii Mulder şi Scully revin pe marele ecran. David Duchovny şi Gillian Anderson vor face din nou echipă în rezolvarea celor mai bizare mistere într-un nou film din seria Dosarelor X, "I want to believe".
Cele mai CITITE din Cultură & media
- Metallica a concertat pentru a doua oară în România (1814)
- Poliţia Română şi "Most Wanted" (1771)
- Anca Parghel se simte bine după prima etapă a tratamentului (1178)
- James Bond pe tocuri (890)
- "Pac, eşti mort!" este primul film de lungmetraj regizat de Dan Chişu (835)
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Metallica a concertat pentru a doua oară în România (3,68/5)
- Anca Parghel se simte bine după prima etapă a tratamentului (3,52/5)
- Poliţia Română şi "Most Wanted" (3,2/5)
- Lenny Kravitz vrea să încerce bucătăria românească (2,56/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- Poliţia Română şi "Most Wanted" (12)
- Prima publicaţie militară din România a împlinit 149 de ani (9)
- "Pac, eşti mort!" este primul film de lungmetraj regizat de Dan Chişu (7)
- Metallica a concertat pentru a doua oară în România (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gabi Szabo spune că a declinat oferta PNL de a candida la Parlament
Astazi, ora 00:09Fosta campioană olimpică la atletism Gabi Szabo a afirmat, joi, că a avut o propunere din partea PNL de a candida pentru un post de parlamentar, dar a refuzat-o, pe motiv că este prea tânără pentru a se gândi la politică.
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cursele cu tauri şi coride în Veracruz
- Poliţia de Frontieră a împlinit 144 de ani
- Până astăzi se pot declara veniturile din tranzacţiile imobiliare
- Moneda europeană s-a depreciat, joi, cu un ban
- Lenny Kravitz va cânta pentru prima dată în România
- Potrivit UNICEF, anual, două milioane de copii sunt abuzaţi sexual
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







