Pensiunile şi hotelurile de pe Valea Prahovei şi din Braşov vor fi arhipline de Revelion. Deocamdată, gradul de ocupare este de 80%, dar, după cum merg rezervările, dacă vreţi să vă petreceţi sărbătorile la munte ar fi bine să vă grăbiţi.

Clienţii hotelurilor şi pensiunilor de la munte vor avea parte de meniuri deosebite, cu mâncăruri bogate şi rafinate şi vinuri foarte scumpe. De asemenea, oaspeţii vor asista la prepararea bucatelor şi vor putea să-şi aleagă meniul. În plus, lor li se oferă condiţii speciale, cum ar fi saună, piscină şi alte servicii de lux.

De 1 ianuarie, proprietarii de pensiuni vor oferi clienţilor o masă gratuită, şi anume pomana porcului. Majoritatea celor care ocupă camerele hotelurilor de pe Valea Parhovei vin din străinătate.

Nici pe litoral nu va fi chiar pustiu de sărbători. Zeci de iubitori ai Mării Negre vor petrece acolo, la preţuri mult mai mici decât la munte. Gradul de ocupare a locurilor de cazare până acum este de 50%.

Preţurile sunt accesibile: 180 de euro pentru Revelion la un hotel de 3 stele, cu servicii all inclusive, saună şi piscină. O cameră de 4 stele costă în perioada Anului Nou între 200 şi 250 de euro, iar pentru un loc într-un hotel de 5 stele doritorii vor trebui să plătească ceva mai mult - între 300 şi 400 de euro.

Organizatorii mai oferă şi alte servicii menite să atragă cât mai mulţi clienţi: tombole şi premii care constau într-un sejur la mare pe perioada verii.

Oamenii au început să facă rezervări încă din luna noiembrie, dar se mai găsesc şi acum locuri pentru un Revelion la mare.