Secretarul de stat american, Condoleeza Rice, a ajuns în Egipt unde va participa la o reuniune cu liderii a opt ţări din Orientul Mijlociu. Întâlnirea are scopul de a relansa procesul de pace din regiune.

Secretarul de stat american se va întâlni la Cairo cu şeful serviciilor secrete egiptene, apoi cu ministrul egiptean de Externe. Reuniunile vor fi urmate de un mini-summit. Pe agenda de lucru se află conflictul arabo-israelian, precum şi discutarea unui calendar precis pentru derularea negocierilor de pace.

Ultimul plan de pace pentru Orientul Mijlociu, aşa-numita foaie de drum, a fost pus la punct în 2003 şi prevedea crearea unui stat palestinian până în 2005.