Chiar înainte de plecarea în vacanţă, jucătoarele de a Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost anunţate dacă mai fac sau nu parte din planurile clubului pentru sezonul următor, şi au fost prezentate şi trei noi achiziţii.
Noutăţile în stagiunea următoare vor fi Aurelia Brădeanu (Gyor Audi ETO), Oana Şoit Chirilă (SD Itxako) şi portarul Sanela Knezovic (HC Buducnost). Mihaela Smedescu, Teresa Pâslaru, Gabriela Ţăcălie, Clara Vădineanu, Gabriella Szucs, Valeria Beşe şi Steluţa Luca se vor despărţi libere de contract de campioana României la handbal feminin.
Conducătorii Oltchimului au decis să reformeze drastic lotul, după ce sezonul recent încheiat a fost mai degrabă dezamăgitor. Dacă pe plan intern Oltchim a fost în continuare net superioară, câştigând campionatul la pas, în Liga Campionilor, vâlcencele, care anul trecut jucau finala, au eşuat, fiind eliminate în grupele principale.
Oltchim va începe pregătirile pentru sezonul 2011/2012 la 1 iulie.
Restructurare la Oltchim: Pleacă şapte, vin trei. Brădeanu, Şoit şi Knezovic împrospătează lotul
Luni, în Sala Sporturilor "Traian", din Râmnicu Vâlcea, a avut loc ultima întâlnire dintre jucătoarele, antrenorii şi conducătorii campioanei României la handbal feminin, CS Oltchim, pe sezonul 2010/2011, unul nu tocmai satisfăcător pentru gruparea vâlceană.
Oana Şoit Chirilă a semnat cu Oltchim / FOTO: csoltchim.com
Portarul Sanela Knezovic va evolua la Oltchim din această vară / FOTO: csoltchim.com
Citeşte totul despre:
handbal, handbal feminin, lot, Oltchim Ramnicu Valcea, Steluţa Luca, Valeria Beşe









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M