Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Restrângerea drepturilor civile pentru tăierea pensiilor şi salariilor. Ce spun avocaţii

Avocatul Gheorghe Piperea susţine că premierul Boc a făcut o gafă din invocarea art. 53 din Constituţie pentru scăderea salariilor şi pensiilor. Nu suntem în război, nu e calamitate naturală, criza poate fi combătută, spune Piperea.

Avocatul Piperea crede că Guvernul a făcut o gafă
Avocatul Piperea crede că Guvernul a făcut o gafă / FOTO: Grup RC

„Părerea mea este că asistăm la o gafă a Guvernului şi în special a premierului Emil Boc, care este specialist în drept constituţional. Asta pentru că asimilează criza economică cu un dezastru şi criza economică e ceva ştiut, trebuia evitată, ni s-a spus acum un an că ne luptăm cu ea şi că poate fi combătută, dacă există un guvern de criză şi un manager apt pentru aşa ceva, în timp ce dezastrele naturale nu se pot anticipa. Al doilea motiv pentru care spun că este o gafă este că art. 53 din Constituţie se referă la drepturile civile, or pensia şi salariul nu sunt drepturi civile stricto senso. Drepturile civile sunt cele referitoare la informaţii de interes public, cele de a se asocia, de a forma partide politice etc. Chiar şi în vreme de război , oamenii primesc salarii şi pensii. Mi se pare că în spatele acestei decizii ni se ascunde ceva mai grav. Poate ne aflăm într-o situaţie mai dificilă decât ni se spune. Numai falimentul unui stat poate fi asimilat cu un dezastru”, a declarat pentru REALITATEA.NET, Piperea.

Acesta este convins că legea pe care îşi va asuma Guvernul răspunderea va fi atacată pe motiv de constituţionalitate: „Cu siguranţă se va ataca la CCR, e o lege care va trece prin asumare, iar ea poate fi atacată, iar câtă vreme se judecă la CCR ea va fi suspendată, iar dacă trece de CCR ea poate fi atacată cu excepţii de neconstituţionalitate de sute de mii de pensionari, ceea ce va conduce la blocarea sistemului judiciar”.

Ce spune art. 53 din Constituţie

Premierul Emil Boc a declarat miercuri că va tăia pensiile şi salariile în virtutea art. 53 din Constituţie.

ARTICOLUL 53
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro