Ministrul de Interne confirmă: şansele ca Omar Hayssam să mai fie în ţară sunt, practic, nule! Vasile Blaga a declarat că poliţia a sesizat încă de la începutul lunii mai că existau indicii că sirianul voia să părăsească ţara. Mai mult, ministrul de interne e convins că Omar a fost ajutat să iasă din ţară. El spune că anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca sirianul să fi fost scos din ţară fără ca poliţia de frontieră să poată interveni. Blaga a subliniat că structurile din MAI şi-au făcut datoria, atât cât le permiteau competenţele.

Vasile Blaga susţine că responsabilitatea în cazul Hayssam aparţine Parchetului şi nu poliţiei. Ministrul a explicat că, potrivit legii, infracţiunile de terorism intră în competenţa DIICOT şi a procurorului de caz, responsabil pentru toate actele de urmărire penală.

Blaga spune că nu poate da informaţii suplimentare, întrucât e vorba de o anchetă în curs de desfăşurare. Totuşi, ministrul este convins că Omar Hayssam a fost ajutat să iasă din ţară. Vasile Blaga spune că Poliţia analizează toate variantele posibile, de la cea a navei Mahmoud 4, până la varianta ieşirii ilegale fără ca Poliţia de Frontieră să fi putut interveni.

Vasile Blaga a subliniat că este nevoie de o anchetă foarte serioasă care să stabilească nu doar felul în care a fugit sirianul, ci şi care sunt instituţiile statului care nu şi-au făcut datoria. Cu atât mai mult cu cât Direcţia de Informaţi din MAI, condusă încă de Virgil Ardelean, a avertizat pe 5 mai că sirianul intenţiona să plece din ţară.

Potrivit ministrului, abia după ce expertiza privind fuga sirianului va fi finalizată, judecătorii vor emite mandatul de urmărire internaţională.