Consiliul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a decis, în şedinţa de vineri, să acorde Republicii Moldova o tranşă de împrumut de 90,78 milioane dolari, pe care guvernul de la Chişinău ar urma să îi folosească pentru consolidarea poziţiei bugetare şi suplimentarea rezervelor valutare.
Consiliul executiv al FMI s-a întrunit pe 16 iulie 2010, pentru a efectua prima revizie a programului de ţară, încheiat în baza Mecanismului Extins de Creditare şi a Mecanismului de Finanţare Extinsă (ECF / EFF) şi, în urma finalizării acesteia, a aprobat acordarea tranşei de 60 milioane de drepturi speciale de trage (DST) (90,78 milioane dolari) din totalul împrumutului de 369,6 milioane DST (circa 559,18 milioane dolari) convenit pe 29 ianuarie 2010.
Boardul Fondului a mai decis să modifice criteriile de performanţă a deficitului bugetar pentru finalul lunii septembrie, ca urmare a reducerii ţintei de deficit aferentă anului 2010, se mai arată în comunicatul FMI.
"Economia Moldovei îşi revine după recesiunea profundă provocată de criza economică globală. În cadrul programului susţinut de Fond, autorităţile au făcut progrese încurajatoare în restabilirea stabilităţii economice şi reluării creşterii", a spus Naoyuki Shinohara, director adjunct şi preşedinte executiv, după discuţiile din cadrul comitetului executiv al FMI.
Autorităţile de la Chişinău şi-au propus să atingă un deficit bugetar de 5,4% din produsul intern brut (PIB) în 2010, iar pentru 2011 au în vedere reducerea acestuia la 3,4% din PIB.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M