Profesorului Justin Diaconu, fost director al Spitalului de Boli Dermato-Venerice Scarlat Longhin din Bucureşti, a avut un destin reamrcabil.
Algeria, via... Corbeanca. O scurtă oprire în Scorniceşti şi... înapoi la Bucureşti. Pare un itinerariu ciudat pentru o călătorie. Dar, când drumul este de fapt o poveste de viaţă, totul capătă alt sens. Acestea sunt locurile care i-au marcat destinul profesorului doctor Justin Diaconu.
S-a născut în 1926 în comuna Corbeanca, în apropierea Bucureştiului, într-o familie de învăţători. Cu greutăţile vieţii s-a obişnuit de mic, iar ai lui nu l-au ferit niciodată de muncă.
"Nu mi-e rusine sa spun ca si eu am mers cu oile. Părinţii au avut grijă să nu lipsească nici macar o zi de la şcoală. Şi, chiar dacă învăţa foarte bine, tânărul Justin a simţit pe pielea lui ce înseamnă să fii copil de dascăl. Deşi am fost premiantul 1 la ei la şcoală niciodata nu am luat media 10".
URMĂRIŢI AICI REPORTERII REALITĂŢII
La 11 ani, ai lui l-au dat la şcoală, la Bucureşti. Ambiţios şi inteligent, a continuat să fie cel mai bun din clasă. Mărturiseşte însă şi azi că îi datorează în mare măsură succesul tatălui, care i-a fost întotdeauna părinte, prieten şi model.
"Dar vreau sa spun ca tatal meu, invatator, la Cotul Donului....a venit degerat de la Cotul Donului si i s-a amputat piciorul din treimea superioara a coapsei. Adica n-avea decat atat din picior si mergea cu proteza. Ei, tot timpul a mers dupa mine! Cu mine! La toate admiterile, ca eu nu am apucat sa intru pe notele din clasa cutare in clasa cutare!
La Facultatea de Medicină a intrat al doilea pe listă, după un examen extrem de dificil. Au urmat, la fel de solicitanţi, anii de facultate. Care n-au trecut deloc fără emoţii. În anul 4 s-a trezit la un pas de exmatriculare. Nu ştie nici azi care i-ar fi fost viitorul, dacă nu ar fi găsit sprijin şi înţelegere la un personaj pe care soarta i l-a scos, atunci, în cale şi care, zeci de ani mai tâziu, avea să ne marcheze tuturor destinul: Ion Iliescu.
"In anul 4 ma pomenesc chemat la cadre. Zice: tov. Diaconu esti pe lista de exmatriculare. Zic: cum adica? Pai, tatal dumitale si-a pierdut piciorul la rebeliune! Ca era p-acolo, in 41-42 a ramas el fara picior, in 41 a fost rebeliunea. Zic: tov. Anesia, dar tata are acte de invalid de razboi. Pai, da-le-ncoa! Pai, ce, zic, le am la mine? Sunt actele lu' tata, sunt la el! Daca nu-mi dai actele acuma te exmatriculam! Si atunci am fugit la Iliescu. Care era presedintele UASR-ului. Si am avut noroc ca m-am dus la Iliescu si l-am gasit! Si a fost si binevoitor si a dat un telefon. Si zice: mai,oameni buni, lasati-l, ma, pana maine, ca maine v-aduce asta actele! Si-asa am scapat!"
Determinat, Justin Diaconu merge mai departe. Îşi ia cu brio toate examenele şi ajunge să termine medicina cu cea mai mare medie. Chiar şi aşa, nu reuşeşte să obţină un post aproape de părinţi, cum şi-ar fi dorit. Viaţa şi... sistemul de repartiţii îl aruncă în satul natal al celui care avea să conducă România timp de aproape un sfert de veac: Nicolae Ceauşescu.
"Si-asa am luat circumscriptia sanitara rurala margineni, jud. Olt, actualment in orasul Scornicesti. Desi era, ma rog,comuna Scornicesti...orasul Scornicesti, dispensarul Margineni avea lampa cu gaz! N-aveau electrificare! Purtam cizme ca era noroi! Si-am organizat primul lucru: casa de nasteri. N-a nascut in afara casei d nasteri decat o gravida! Da aia avea 40 si de ani, era nulipara, adica nu nascuse niciodata, facuse tratament sa ramana gravida si voia copilul neaparat! Si-am trimes-o la spital la Slatina!"
Îşi depune totuşi actele ca să se mute ca medic în Corbeanca, însă „pilele” altora se dovedesc mai puternice. Şi pentru că nimic nu e întâmplător, acest semi-eşec se transformă, la rândul lui, într-un nou punct de cotitură în viaţa doctorului Diaconu. Care devine, printr-un bizar şir de întâmplări, mai mult decât un simplu medic de provincie. Am aranjat sa ma duc la mine-n comuna, medic de circa. Ca era dispensar cu două locuri de medic libere.În Corbeanca.
Cu pile, cu relatii, cu nu-stiu-ce am reusit sa-mi dea iesirea din regiunea Arges. Aranjasem sa fie de acord si ministerul si m-am incurcat la regiunea Bucuresti. Care, desi avea amandoua locurile libere nu mi-a dat! Si-atuncea am dat concurs pentru invatamant. Si-am intrat preparator prin concurs. Si-asa am ajuns ce sunt acuma: profesor universitar si membru de onoare al Academiei de Stiinte Medicale din Romania ca altfel eram si acuma pensionar medic la circa de la mine din sat. Tot raul spre bine, eu l-am injurat atunci p-ala, da acuma il laud!".
În loc de medic la ţară, Justin Diaconu ajunge profesor şi doctor pe continentul african, în Algeria. "Cand m-am dus acolo, Doamne Iisuse Christoase, era in 72! Francezii cand au plecat de-acolo i-au lasat pe-astia in fundul gol! Au luat tot!"
Nu i-a fost deloc greu să se adapteze şi şi-a făcut cu uşurinţă prieteni printre colegi. Ba chiar au fost momente când s-a simţit... aproape ca acasă.
"Am fost la nunti! La nunta acolo...doamne, e la fel ca la noi! Cu banii-n fruntea lautarului si nu stiu ce... Dar barbatii intr-o parte, femeile intr-o parte".
Experienţa care avea să-l marcheze într-un mod cu totul aparte fost însă cea de medic curant al prostituatelor, într-o ţară care respectă strict religia musulmană. "Acolo toate erau....normale. Adica fara asta la nas, fara....Si nu erau decat vreo 300. Şi aveau cartierul lor, la gratii, ii spunea. Si n-am avut decat un singur caz de tuberculoza, pe care l-am trimis la Alger!"
Odată întors în România, doctorul Justin Diaconu a rămas fervent susţinător al drepturilor prostituatelor şi a militat nu o dată pentru legalizarea celei mai vechi meserii. Fără succes însă. Lucru care nu l-a împiedicat să-şi ducă... "misiunea" mai departe.
"Cand eram director la Centru imi aducea, Circa 16, mi se pare, toate prostituatele. Niciodata sub 80% n-am avut sifilis! Deci pana-n 80% erau pline de sifilis! Da veneau cu ele la mine si zic, pai trebuie... pai le-am dat drumul ca n-avem voie sa le tinem mai mult de 24h."
Nici acum, la 85 de ani, profesorul Diaconu nu are linişte. Spitalul de Boli Dermato-Venerice Scarlat Longhin din Bucureşti, al cărui director a fost, are zilele numărate. Va disparea ca urmare a unui controversat proces de retrocedare.
"Aici suntem 3 institutii: este Spitalul Longhin, este Centrul National de Cercetari Stiintifice Dermato-Venerice si este UMF Bucuresti. Deci suntem3 institutii aici! S-alege praful! Acum imi pare rau, imi pare rau pentru ca eu am vrut sa stau in tara mea si s-ajut dar cand astia se poarta porceste cu noi...".
La final de carieră, venerabilul profesor se vede nevoit să-şi adune viaţa,... hârtie cu hârtie, şi să se mute din locul unde ani de zile a fost iubit şi respectat. Nu mai are unde să se ducă.
"Ca noua d-asta ne e frica. Ca vine maine si ti spune: pana deseara trebuie sa plecati! Eu am inceput sa-mi car astea din biblioteca cu servieta! Am si eu aici...diplomele astea, munca mea, si sunt numai o parte. Asta e!"
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M