Daniel, protagonistul reportajului realizat de BBC despre imigranţii din Hyde Park, pretinde că materialul este o înscenare. Românul, care se află acum în ţară, susţine că a fost plătit ca să joace un rol. Daniel a povestit, pentru Realitatea TV, că a luat legătura cu reporterul de la BBC printr-o cunoştinţă care i-a povestit că postul britanic de televiziune vrea să facă un reportaj despre românii din Anglia.

Reportajul nu este o invenţie, susţin, în schimb, jurnaliştii britanici care au realizat reportajul. Ziariştii de la BBC admit că i-au plătit românului o sumă de bani, dar spun că se obişnuieşte ca cei care participă la emisiunile BBC să fie recompensaţi.

Ziaristul BBC a explicat că scopul reportajului este de a prezenta situaţia imigranţilor români din Marea Britanie, după aderarea României la UE. Reporterul spune că subiectul nu a fost inventat şi că românul nu a fost căutat special pentru realizarea reportajului.

Tim Whewell: "L-am întâlnit din greşeală la biserica română din Londra. L-am întrebat ce face şi apoi, după primele minute de conversaţie, ne-a spus că locuieşte în Hyde Park".

Realizatorii materialului au postat pe site-ul BBC toate înregistrările video în care apare Daniel. Redactorii emisiunii News Night au ţinut să precizeze că acesta nu a fost plătit să declare ceva anume sau să ridice un cort în Hyde Park. Realizatorii recunosc, însă, că Daniel a primit o mică sumă, aşa cum primesc, de obicei, cei care contribuie la realizarea emisiunii. A primit în jur de 100 de lire, spune jurnalistul care a realizat materialul.

Ambasada României nu a făcut nicio declaraţie despre acest subiect, pentru că aşteptă un răspuns oficial de la postul britanic de televiziune.