Mii de bucureştenii din cartierele Aviaţiei şi Băneasa, au dormit în această noapte în frig. Avaria survenită ieri, la prânz la una dintre conductele de alimentare cu energie termică care deserveşte cele 120 de blocuri din zonă, a fost remediată de abia în această dimineaţă în jurul orei 6.

Deşi reprezentanţii companiei au anunţat iniţial că vor remedia avaria până la miezul nopţii, conducta a fost repusă în folosinţă abia în această dimineaţă. Incidentul a lăsat fără apă caldă şi căldură peste 5000 de apartamente din 120 de blocuri. În această iarnă au avut loc mai multe astfel de defecţiuni în Capitală.