"Cred că ceea ce s-a întâmplat la CSM zilele trecute, când s-a ales noua conducere, reprezintă un act de restauraţie. Cred că dacă CSM exista în timpul regimului comunist, cam aşa ar fi trebuit să arate conducerea”, scrie europarlamentarul PNL Renate Weber într-o postare publicată pe facebook.
Weber susţine că “s-au produs iregularităţi şi chiar ilegalităţi teribile în procedura de vot, iar pe de altă parte, faptul că avem astăzi în fruntea CSM o persoană care a colaborat cu Securitatea este cu totul şi cu totul inacceptabil.”. Eurodeputata PNL spune că “puţin contează dacă ea a fost considerată că a făcut sau nu poliţie politică, cele două decizii ale CNSAS fiind contradictorii – până la urmă este vorba de garanţia morală pe care o reprezintă persoana aflată în fruntea CSM şi aici este de nedisputat faptul că ea a colaborat cu Securitatea. Iar în ceea ce priveşte alegerea vicepreşedintelui, şi aceea a fost plină de iregularităţi. În acest moment, CSM şi-a pierdut orice urmă de legitimitate!”
Judecătoarea Florica Bejinaru a fost aleasă luni în fruntea CSM. Bejinaru a fost acuzată că înainte de 1990 a avut legături cu Securitatea, fapt recunoscut de aceasta, care pretinde că nu a făcut însă poliţie politică. Imediat desemnarea sa a fost contestată de mai multe ong-uri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M