Renate Weber declară va vota în favoarea alegerii lui Laszlo Tokes în poziţia de viceperşedinte al PE. Ea spune că, de când este membră a PE, a remarcat că Laszlo Tokes se bucură de un respect formidabil din partea delegaţiei Ungariei. În plus, propunerea acestuia pentru funcţia de vicepreşedinte este agreată de tot grupul său politic şi are şanse mari să fie ales.
"Laszlo Tokes a fost iniţiatorul unei întrebări lansate în Plenul PE care a dus la elaborarea şi votarea rezoluţiei care cere interzicerea folosirea cianurii în minerit. Iar dacă va fi ales, din noua poziţie de vicepreşedinte, cuvântul său va avea o altă greutate, inclusiv în ceea ce priveşte chestiunea mineritului cu cianuri, şi, implicit, în ceea ce priveşte soarta proiectului de la Roşia Montană", punctează europarlamentara PNL.
Aceasta aminteşte că din ceea ce i-au spus colegii din grupul PPE, "Marian Jean-Marinescu, mare susţinător al proiectului Roşia Montană, s-a pronunţat foarte vehement împotriva lui Tokes".
Renate Weber comentează şi poziţiile membrilor PNL exprimate deja: Cristian Buşoi în favoare, Adina Vălean împotrivă.
"În acest al doilea caz, nu ştiu cât a contat poziţia lui Laszlo Tokes în chestiunea minorităţii maghiare din România... sau mai degrabă tot poziţia lui extrem de fermă împotriva proiectului minier de la Roşia Montană", afirmă europarlamentara.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M