Universitatea Cluj începe să resimtă dorul de casă şi după propria arenă, în care se va muta peste o lună. După ce în acest sezon le-a învins pe terenul din Mediaş pe Rapid şi Petrolul, aseară a remizat aici surprinzător, cu "lanterna" Concordia Chiajna. "Şepcile roşii" au început dezinvolt şi păreau să nu întâmpine niciun fel de probleme. "Prinţul" Adrian Cristea a scos un penalty încă din minutul 12, iar lovitura a fost transformată cu siguranţă de Claudiu Niculescu.
La 35 de ani Clau-gol arată că mai are multe de spus în fotbalul românesc iar în minutul 31 a mai marcat o dată în poarta Chiajnei, dar golul a fost anulat, pe motiv de ofsaid. Clujenii s-au jucat apoi cu ocaziile, iar Tony şi Nasser Menassel au şutat în portar, din câţiva metri. Aşa cum se întâmplă de obicei, outsiderii au dat lovitura pe final. Bălţoi l-a învins pe fostul său coleg de la Dinamo, portarul Matache, iar trupa din Chiajna a luat al doilea său punct în Liga 1.
Sportul Studenţesc face show, dar încă nu are o victorie pe propriul teren. Fotbaliştii lui Mulţescu se pot declara chiar fericiţi că au obţinut o remiză, 2-2, cu nou-promovata Voinţa Sibiu, pe care au egalat-o de două ori. Studenţii au dominat prima repriză, dar au ratat incredibil orin Dobre şi Curelea chiar înainte de intrarea la vestiare. Golurile au venit în repriza secundă, la ambele porţii. Mai întâi, oaspeţii au deschis scorul în minutul 46, când Forika a reluat excelent cu capul din careul mare o centrare a lui Popa. Cheţan a adus egalarea după doar cinci minute, cu un şut la colţul scurt. tabela s-a schimbat din nou în favoarea Voinţei, după ce Bunea a marcat tot printr-o lovitură de cap. O greşeală gravă a portarului Dănălache a permis Sportului să egaleze, iar Dâlbea le-a dat mari emoţii puţinilor spectatori când a lovit bara tranvsersală două minute mai târziu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M