Planurile cadru ale învăţământului obligatoriu includ religia ca disciplina de învăţământ, conform proiectului de lege al învăţământului preuniversitar, supus, marţi, dezbaterii publice.

Noul proiect de lege al învăţământului preuniversitar include, printre disciplinele obligatorii, şi religia, însă, la solicitarea scrisă a părintelui sau a tutorelui legal al elevului de până la 10 ani, respectiv la solicitarea scrisă a elevului de peste 10 ani, religia poate fi înlocuită cu educaţia moral-religioasă.

Elevul cu vârsta de până la 10 ani, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal, va alege confesiunea şi religia pentru studiu, iar elevii în vârsta de peste 10 ani îşi aleg singuri confesiunea şi religia pe care doresc să le studieze.

Ministerul Educaţiei vrea să elaboreze programa pentru religie în colaborare cu fiecare cult religios recunoscut în parte. De asemenea, cultele religioase recunoscute oficial de către stat pot solicita autorităţilor locale organizarea unui învăţământ teologic specific. Acesta se organizează pentru absolvenţii învăţământului gimnazial sau liceal.

În plus, conform proiectului de lege, cultele religioase recunoscute oficial de către stat au dreptul de a înfiinţa şi administra propriile unităţi şi instituţii de învăţământ, care formează învăţământul confesional.