Anul 2007 aduce şi turismului românesc reguli noi! Hotelierii trebuie să îşi şcolească angajaţii şi să îmbunătăţească calitatea serviciilor. Agenţiile de turism trebuie să respecte intimitatea clienţilor, însă vor fi obligate să raporteze toate tranzacţiile mai mari de 10 mii de euro.

Pe de altă parte, odată cu eliminarea restricţiilor de la graniţă, agenţii economici care operează în turism se aşteaptă ca anul acesta numărul românilor care îşi vor petrece vacanţele în străinătate să crescă cu peste 30%.

Potrivit reprezentaţilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, aderarea României la Uniunea Europeană trebuie să aducă în primul rând o îmbunătăţire a serviciilor oferite turiştilor.

Astfel, de anul acestea, hotelurile de două stele trebuie să aibă personal calificat, iar cele de trei stele vor trebui să aibă angjaţi specializaţi. În caz contrar, aceste unităţi îşi vor pierde autorizaţiile de funcţionare.

Reguli noi vor avea şi agenţiile de turism. Acestea vor fi obligate să ia toate datele de identificare ale turiştilor şi să păstreze confidenţialitatea datelor. În plus, în cazul unor tranzacţii mai mari de 10 mii de euro, agenţiile vor fi obligate să le raporteze oficiului naţional împotriva spălării banilor.

În ceea ce priveşte numărul turiştilor, anul acesta, agenţii economici se aşteptă să crescă numărul de turişti români în străinătate. Pe de altă parte, agenţii economici se aşteaptă ca şi numărul turişilor străini în România să crească cu cel puţin 20%.

Cea mai spectaculoasă dezvoltare o va avea turismul de afaceri, care va creşte cu cel puţin 50%. În ceea ce priveşte preţurile, specialiştii se aşteaptă la o reducere a preţurilor cu cel puţin 20%, însă nu în perioada imediat următoare.