Comisia Europeană impune noi reguli de securitate în traficul aerian. Mai puţine lichide la bordul avioanelor, bagaje de mână mai mici şi controale drastice la echipamentele electronice.

Legea propusă de comisarul european pentru transporturi, Jaques Barrot, a fost acceptată de Comitetul pentru reglementarea siguranţei aeriene. Conform propunerii, pasagerii vor fi obligaţi să îşi scoată mantourile sau vestoanele pentru a fi controlate, vor prezenta la control calculatoarele portabile şi orice alt echipament electronic de dimensiuni mari.
De asemenea, obiectele permise la bord vor fi lichide - 100 ml pe recipient, pastă de dinţi, hrană pentru bebeluşi, medicamente, şampoane, pungă de plastic transparent cu capacitate maxim 1 litru, bagajul de mână cu dimensiuni 56cm x 45cm x 25cm.

Noile reguli trebuie să intre în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, adică la începutul lunii noiembrie. Reglementările referitoare la bagajele de mână se vor aplica ulterior ca să permită operatorilor aerieni să facă adaptările tehnice necesare.