Comisia de Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) din Parlamentul European a votat propunerea de regulament pentru reducerea tarifelor de roaming. Reprezentanţii Comisiei au respins amendamentele 6 şi 21 depuse de europarlamentarul grec Katarina Batzeli şi aprobate anterior împreună cu avizul comisiei ECON, prin care se propunea exceptarea României şi Bulgariei de la plafonarea tarifelor de roaming.

"Amendamentele propuse de europarlamentarul grec Katarina Batzeli privind România şi Bulgaria au fost respinse de colegii mei, euro-parlamentarii socialişti din comisia ITRE. De altfel, Comisia ITRE a respins cu o largă majoritate amendamentele care discriminau Romania şi Bulgaria. În condiţiile în care la sfârşitul anului trecut, în România, rata de penetrare a telefoniei mobile era de peste 80%, amendamentele deputatului grec ar fi discriminat cetăţenii români şi ar fi creat bariere de intrare pentru turiştii care vizitează România", a declarat Adriana Ţicău, deputat în Parlamentul European şi membru supleant al Comisiei de Industrie, Cercetare şi Energie.

Comisia Europeană intenţionează ca până la sfârşitul lunii iulie 2007 tarifele pentru convorbirile internaţionale realizate prin operatorii de telefonie mobilă din statele membre să scadă cu aproape 70%. Noua propunere de regulament asigură transparenţa tarifelor practicate de operatori.

Comisia ITRE a Parlamentului European, a aprobat ca preţul total cu amănuntul , fără TVA, pe care un furnizor din ţara de origine îl poate percepe clientului serviciului de roaming pentru iniţierea unui apel în roaming-ul astfel reglementat să nu depăşească 175% (40 eurocenţi) din tariful en gros maxim pentru apelul respectiv. Pentru primirea de către clientul respectiv a unor apeluri telefonice vocale în roaming într-o reţea vizitată, tariful total cu amănuntul, fără TVA, perceput de furnizorul din ţara de origine nu va putea depăşi 66% (15 eurocenţi) din tariful en gros maxim pentru apelul respectiv.

De asemenea, Comisia ITRE a aprobat ca toţi utilizatorii să beneficieze de tarifele astfel reglementate cu posibilitatea ca utilizatorul să poată alege un alt tarif oferit de operatorul său dacă acesta este mai avantajos (opţiunea opt-out). Comisia ITRE a aprobat ca Regulamentul sa intre în vigoare imediat de la data publicării în Jurnalul Oficial şi să se aplice tuturor statelor membre.