Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decis să renunţe la petrecerea cu ocazia nunţii de diamant, scrie săptămânalul londonez Sunday Mail. Suverna a considerat inoportună serbarea a 60 de ani de la căsătoria cu prinţul Philip într-un cadrul fastuos, în timp ce ţara se află în pragul recesiunii.
Petrecerea urma să se desfăşoare astăzi la Hotelul Ritz din Londra, cu şampanie servită în sticle decorate cu cristale Swarowski şi feţe de masă acoperite cu pietre semipreţioase. La banchet au fost invitaţi, alături de copiii şi nepoţii reginei, prieteni apropiaţi ai familiei regale, în total 60 de persoane.
Premierul Gordon Brown s-a simţit deranjat de faptul că regina a invocat ca motiv situaţia economică dificilă, considerând că o asemenea declaraţie constituie o critică voalată la adresa performanţelor guvernului său.
O altă situaţie delicată care a dus la răcirea relaţiilor dintre familia regală şi guvern a fost creată în cursul banchetului de stat oferit de regină cu ocazia vizitei preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy. Gordon Brown s-a ridicat de la masă în timpul dineului şi a lipsit mai mult timp, prilej cu care suverana a fost auzită spunând: "Oare domnul prim-ministru s-a rătăcit?"
Regina Elisabeta a II-a nu-şi mai serbează nunta de diamant
Duminica, 30 Martie 2008 08:53
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Dineu la Buckigham Palace pentru Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni
Joi, 27 Martie 2008 08:35 - Presa britanică este cucerită de soţia lui Sarkozy, pe care o numeşte "noua prinţesă Diana"
Joi, 27 Martie 2008 12:10 - Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a, a fost internat în spital din cauza unei infecţii pulmonare
Vineri, 04 Aprilie 2008 15:48 - Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a, a fost externat duminică, după trei zile de spitalizare
Luni, 07 Aprilie 2008 02:34 - Ivana Trump, nuntă fastuoasă - Foto
Marti, 15 Aprilie 2008 12:32 - Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit luni 82 de ani
Luni, 21 Aprilie 2008 06:19
Comentariile cititorilor
1. NAE
Luni, 31 Martie 2008 11:26
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mel B nu vrea să pozeze dezbrăcată
Astazi, ora 22:55Mel B, fosta componentă a Spice Girls, a refuzat oferta Playboy de a poza goală.
Atacul clonelor: Demi Moore şi Courtney Cox seamănă ca două picături de apă- FOTO
Astazi, ora 20:09Sunt actriţe, sunt celebre, dar nimeni nu şi-a pus problema până acum că Demi Moore ar putea fi confundată cu Courtney Cox. Dar după petrecerea de aseară, unde divele au şi pozat împreună, confuziile sunt mult mai uşor...
Poliţistul sucevean care a apărut într-un videoclip al unui manelist a fost sancţionat disciplinar. Vezi VIDEO
Astazi, ora 18:54Poliţistul sucevean care a participat la filmarea unui videoclip pentru o manea a fost sancţionat disciplinar. El va avea salariul micşorat cu zece la sută timp de trei luni.
Cele mai CITITE din Divertisment
- Top 50 al celor mai ciudate clădiri din lume - Vezi galerie foto (4842)
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil (3247)
- Incredibilele fotografii pe care Brad Pitt i le-a făcut Angelinei Jolie - VEZI FOTO (2415)
- Nu trebuie să trageţi cu ochiul, Kate Moss îşi arată sânii lumii întregi - FOTO (1849)
- Dan Bălan a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard cu piesa "Live Your Life". Ascultă melodia aici (1351)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Trupa Thievery Corporation a solicitat tequila şi bere mexicană pentru concertul de la Bucureşti (3.96/5)
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil (3.92/5)
- Guns N' Roses lansează un nou album după 15 ani de pauză discografică. Ascultă aici primul single de pe "Chinese Democracy" (3.92/5)
- Nu trebuie să trageţi cu ochiul, Kate Moss îşi arată sânii lumii întregi - FOTO (3.8/5)
- Dan Bălan a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard cu piesa "Live Your Life". Ascultă melodia aici (3.76/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil (12)
- Dan Bălan a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard cu piesa "Live Your Life". Ascultă melodia aici (5)
- Guns N' Roses lansează un nou album după 15 ani de pauză discografică. Ascultă aici primul single de pe "Chinese Democracy" (2)
- Top 50 al celor mai ciudate clădiri din lume - Vezi galerie foto (1)
- Peste 6.000 de sticle din vinul lui Adrian Mutu s-au vândut deja în Italia (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Realitatea te priveşte prezintă în această seară îmagini în care vedem cum este bătut la comandă un om
Astazi, ora 21:58De la ora 22 v-am obişnuit să vă arătăm, de fiecare dată, viaţa aşa cum este ea. În această seară realitatea este mult mai dură decât vă puteţi închipui. Veţi vedea cum un om e bătut la comandă. Tot în această seară...
- Generalii Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu sunt încarceraţi la Jilava
- Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Aproape 15.000 de profesori au protestat, astăzi, în Capitală
- Legea mamelor a fost adoptată astăzi de Camera Deputaţilor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Papa Ioan Paul al II-lea a fost rănit într-un atac comis la un an de la atentatul din Vatican
- Baschet - Rezultatele înregistrate de echipele româneşti, miercuri, în cupele europene
- Ratele interbancare au scăzut cu aproape o treime în Asia la 0,3%
- Dascălii maramureşeni riscă să nu îşi salariile la sfârşit de an, pentru că nu sunt bani
- Creşterea economică poate fi menţinută printr-o coordonare la nivel european
- Indicele Dow Jones scade cu peste 500 de puncte VEZI VIDEO
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3.7869 RON |
| 1 USD | 2.7822 RON |
| 1 GBP | 4.8719 RON |
| 1 CHF | 2.4481 RON |
| 100 HUF | 1.4357 RON |
| 100 JPY | 2.7506 RON |
| 1 BGN | 1.9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








