Regele Cioabă este nemulţumit de legea care interzice nunţile la cort
Regele internaţional al ţiganilor, Florin Cioabă, a primit cu greu vestea că nu se mai pot face nunţi între blocuri. El susţine că romii îşi întind corturile în stradă pentru că nu au bani de restaurant.
Regele Cioabă crede că rromii vor prefera să facă nunţi la cort şi să plătească amenzi
După ce preşedintele Traian Băsescu a promulgat, joi, legea prin care se interzice organizarea de nunţi sau botezuri în corturi sau în apropierea imobilelor de locuit din oraşe, regele Florin Cioabă de la Sibiu se arată nemulţumit. "Oamenii trebuie să facă nunta undeva, iar la noi e tradiţia să se facă nunta în cort. Erau multe de făcut. Nu asta era ultima problemă care trebuia rezolvată", a spus Cioabă.
Cei care se încumetă totuşi să-şi întindă mesele pe spaţiile dintre
blocuri trebuie să ştie că riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de
lei.
Regele Cioabă avertizeză însă că rromii vor prefera să plătească
amenzile şi să facă în continuare nunţile la cort: "Sigur că vor fi probleme pentru că mulţi vor încerca să încalce legea".
Doi bucureştenii au făcut-o deja în această
vară şi au primit "cadou" de nuntă două
dosare penale şi amendă de 1.000 de lei pentru că şi-au organizat nunta între blocuri, blocând circulaţia pe două străzi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

