Organizaţia Naţiunilor Unite îşi va suspenda din nou, de astăzi, livrările de alimente către Fâşia Gaza, din cauza lipsei de combustibil.
Un purtător de cuvânt al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Palestinieni a declarat duminică, că stocurile de carburanţi au fost epuizate şi că, drept urmare, nu se mai pot face transporturi de hrană către cei 1,5 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza.
Situaţia se repetă pentru a doua oară în decurs de o săptămână şi sunt aşteptate probleme umanitare pe termen lung. La sfârşitul lunii aprilie, livrările de alimente au fost întrerupte pentru 4 zile.
Stocurile limitate de carburanţi vin ca urmare a deciziei Israelului de a suspenda aprovizionarea cu combustibil a Fâşiei Gaza. Statul evreu a impus noile restricţii luna trecută, după un atac al gherilelor palestiniene asupra singurului punct de aprovizinare cu carburanţi dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Ţi-a plăcut articolul? Refugiaţii palestinieni din Gaza nu vor mai primi alimente de la ONU
Luni, 05 Mai 2008 12:11
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Preţul alimentelor va creşte în întreaga lume
Luni, 31 Martie 2008 14:25 - Programul Alimentar Mondial avertizează că majorarea preţurilor la alimente riscă să provoace tragedii
Miercuri, 16 Aprilie 2008 13:53 - Bruxelles-ul deblochează 117,25 milioane de euro pentru a combate criza alimentară
Marti, 22 Aprilie 2008 20:58 - Foametea ameninţă securitatea şi stabilitatea mondiale
Sambata, 03 Mai 2008 06:40 - Criza alimentelor poate afecta piaţa internă
Sambata, 03 Mai 2008 14:14 - FMI ne avertizează: Guvernul trebuie să se opună reducerii TVA la alimente şi majorării pensiilor
Duminica, 04 Mai 2008 16:04 - Aviaţia israeliană a ucis un militant al Jihadului Islamic
Marti, 17 Iunie 2008 07:48 - Membrii grupărilor rivale Hamas şi Fatah s-au luptat în Fâşia Gaza
Duminica, 03 August 2008 05:40
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Liderul extremist austriac Joerg Haider a murit într-un accident rutier
Astazi, ora 09:49Liderul extremist austriac Joerg Haider, în vârstă de 58 de ani, şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă într-un accident rutier, la Klagenfurt, în sudul ţării. Potrivit poliţiei, liderul Alianţei pentru Viitorul Austriei...
22 de morţi şi 100 de răniţi într-un atentat sinucigaş în Pakistan
Astazi, ora 06:48Militanţii islamişti fac noi victime în Irak şi Pakistan. Cel puţin 22 de oameni au fost ucişi, iar aproximativ 100 răniţi într-un atentat sinucigaş într-o regiune tribală din vestul Pakistanului, la frontiera cu Afganistanul.
SUA şi India vor coopera în sectorul nuclear civil
Astazi, ora 06:42Statele Unite şi India au semnat vineri un acord istoric de cooperare în domeniul nuclear civil. Documentul, promulgat miercuri de preşedintele George W. Bush, a fost parafat la Washington de secretarul american Condoleezza Rice, şi...
Polonezii din Islanda încep să se întoarcă în ţară, din cauza crizei economice
Vineri, 10 Octombrie 2008 23:34Polonezii formează principala comunitate de imigranţi din Islanda, însă criza economică i-a determinat să se intoarcă în masă în ţara lor de origine. Anunţul a fost făcut vineri de consulul polonez Michal Sikorski.
Criza financiară aduce Marea Britanie şi Islanda în pragul unui conflict diplomatic
Vineri, 10 Octombrie 2008 23:32Londra a trimis vineri o delegaţie în Islanda pentru a găsi o soluţie la criza bancară dintre cele două ţări. După ameninţările lui Gordon Brown de a îngheţa activele societăţilor islandeze din Marea Britanie situaţia...
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (1665)
- Presa internaţională abundă în sfaturi despre cum să trăieşti la preţuri reduse (978)
- Criza financiară aduce Marea Britanie şi Islanda în pragul unui conflict diplomatic (646)
- Dezbatere în UE privind pedepsirea infracţiunilor rutiere comise în alt stat decât cel de origine (410)
- Curtea Supremă din Alaska continuă ancheta în cazul Sarah Palin (397)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Alertă nucleară de gradul 1: scurgere de material radioactiv la o uzină din Franţa (6)
- Presa internaţională abundă în sfaturi despre cum să trăieşti la preţuri reduse (5)
- Două mărci de bomboane şi biscuiţi cu melamină au fost descoperite în Franţa (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Din cei 295 de angajaţi ai ANRE, 102 ocupă posturi de conducere
Astazi, ora 09:11Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei ocupă cu siguranţă un loc de frunte în topul instituţiilor cu cei mai mulţi şefi. Din cei 295 de angajaţi ai companiei, 102 ocupă posturi de conducere. În plus,...
- ANI verifică averea preşedintelui ANRE, Gergely Olosz
- O pensionară din Maramureş primeşte o pensie de urmaş de trei lei. Cum comentaţi?
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ
- Un copil a fost ars cu lumânarea şi bătut de mama sa şi de concubinul acesteia. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- UE intenţionează să interzică becurile cu incandescenţă din 2010
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Schimbări climatice de Ziua Mondială a Hranei
- Distracţie pentru blănoşi în Oraşul Animalelor, astăzi în Parcul Carol
- Adevăraţii beneficiari ai noii legi a caselor naţionalizate, foşti securişti, actori şi politicieni
- Circulaţie îngreunată de ceaţă pe toate drumurile din Bistriţa-Năsăud
- Loteria Naţională intenţionează să vândă în agenţii gumă, ţigări sau cafea
- Moaştele Sfântului Nifon vor ajunge mâine la Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 11.10 | 12.10 |
| Timişoara | 22 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 18 °C |
| Bacău | 16 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 19 °C | 20 °C |
| Constanţa | 18 °C | 22 °C |
| Europa | 11.10 | |
| Atena | 22 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 9 °C | |
| Oslo | 13 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










