17 refugiaţi palestinieni au fost luaţi ostatici la Bagdad. Potrivit unui oficial al Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, palestinienii au fost răpiţi de la domiciliu de bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti irakieni.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 5.00, marţi, când palestinienii se aflau într-o clădire pusă la dispoziţie de Înaltul comisariat ONU. În urma acesui incident, reprezentanţii Naţiunilor Unite şi-au exprimat îngrijorarea faţă de soarta refugiaţilor şi au cerut informaţii de la autorităţile de la Bagdad.

În capitala irakiană, trăiesc în prezent aproximativ 15 mii de refugiaţi palestinieni. Oficialii ONU sunt preocupaţi de soarta lor, deoarece în ultima perioadă au fost vizaţi de asasinate, răpiri sau hărţuiri.