Termenul acordat Direcţiei Sanitare Publice Bucureşti pentru a pregăti un proiect privind modul de reorganizare şi restructurare a spitalelor din Capitală a expirat ieri. Proiectul trebuie să ia în calcul atât urgenţele cât şi modificarea numărului de secţii, iar spitalele vor fi reorganizate pe baza unor machete de structură şi personal, în funcţie de populaţia pe care unitatea sanitară trebuie să o acopere.

La nivelul fiecărei unităţi se va înfiinţa o comisie de control a medicamentelor, care va aviza comenzile privind achiziţionarea de medicamente. În acest scop, Direcţia Sanitară Publică va introduce un sistem electronic de achiziţii pentru toate unităţile sanitare. Execuţia bugetară la nivelul spitalelor va fi, de acum, controlată trimestrial de către CNAS.