Reducerile pentru sejururile petrecute pe litoral se aplică începând de luni
Începând de luni, cu doar 200 de lei puteţi petrece un sejur la un hotel de trei stele de pe malul Mării Negre. Luni s-a lansat cea de-a treia ediţie a programului ''Litoralul pentru toţi''. În acelaşi timp a fost reluat şi programul ''O săptămână la mare''.
Oferta este bogată. Pentru programul "Litoralul pentru toţi", s-au înscris aproape 50 de hoteluri, de patru, trei şi două stele. În total, peste patru mii de locuri de cazare în fiecare serie. Preţurile sunt mici. Şase nopţi de cazare la un hotel de două stele costă aproape 160 de lei de persoană. Cei care vor să se cazeze la un hotel de patru stele trebuie să scoată din buzunar 380 de lei. Programul se încheie pe 15 octombrie.
Alte 3500 de locuri de cazare au fost puse la dispoziţia turiştilor prin programul "O săptămână la mare". Ca să atragă câţi mai mulţi turişti, Federaţia Patronatelor din Turism a decis să menţină aceleaşi tarife ca la ediţia din luna iunie. Astfel, pentru şase nopţi de cazare la un hotel de o stea, fără masă inclusă, un turist trebuie să achite 129 lei. La un hotel de trei stele, pachetul costă 189 de lei de persoană. Oferta se adresează tuturor categoriilor de turişti. Biletele au fost puse în vânzare prin intermediul agenţiilor de turism din întreaga ţară.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

