"Am obţinut o victorie importantă, mai ales după eşecul din UEFA cu NEC Nijmegen. Am început mai greu şi am avut o primă repriză dificilă, dar bine că am marcat repede la reluare. După aceea, în loc să forţăm le-am dat lor posibilitatea să forţeze şi să vină peste noi. La pauză i-am îmbărbătat pe jucători şi le-am cerut puţină ambiţie, sunt bucuros că am luat toate punctele puse în joc. Nu sunt mulţumit de joc, poate doar primele 20 de minute din repriza a doua, dar ţinând cont de ultimele evenimente e bine că am câştigat", a declarat Mircea Rednic.
Antrenorul a spus că e normal ca oamenii din jurul echipei să fie supăraţi, pentru că echipa nu joacă la potenţial maxim: "E normal ca acţionarii să fie supăraţi acum, la fel şi suporterii, pentru că nu jucăm ceea ce trebuie. Toată lumea a fost supărată în ultima săptămână, dar mai ales jucătorii, şi cred că asta s-a văzut pe teren. Suporterii sunt foarte exigenţi şi nu mă aşteptam să fie mai mulţi la acest meci".
Şi atacantul Forin Bratu s-a declarat mulţumit de victoria din meciul cu Poli Iaşi şi a spus că jocul mai bun de după pauză a fot provocat de îmbărbătările primte de la Mircea Rednic: "Victoria ne dă moral pentru următoarele partide. Nea Mircea ne-a îmbărbătat la pauză, ne-a cerut mai multă agresivitate şi cred că asta s-a văzut".
Echipa antrenată de Mircea Rednic a trecut luni de Poli Iaşi, scor 2-0, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii I, şi a urcat pe locul 2 în clasament, la egalitate cu liderul Steaua, ambele având câte 19 puncte.
Rednic: "Nu sunt mulţumit de joc, dar e bine că am câştigat"
PUBLICAT
Marţi, 23 Septembrie 2008 05:54
ACTUALIZAT
Marţi, 23 Septembrie 2008 05:58
SURSA
Realitatea TV
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, după meciul cu Poli Iaşi, scor 2-0, că jocul formaţiei sale nu este cel mai strălucit, însă este bucuros că fotbaliştii s-au mobilizat după partida cu NEC din Cupa UEFA şi au obţinut victoria.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M