Foto: NewsIn

"Avem nevoie de cele trei puncte, pentru că am pierdut acasă cu Lituania şi trebuie să câştigăm acest meci. Nu o să fie uşor, dar e prima dată când sunt convins că vom învinge, dar va fi foarte greu. E greu să joci ofensiv cu Franţa, pentru că au jucători în faţă care pot face diferenţa. Părerea mea e că trebuie să stăm foarte grupaţi. Noi suntem foarte buni la fazele fixe, avem jucători foarte buni de cap şi trebuie să profităm de fazele fixe şi să fim şi atenţi, pentru că francezii sunt foarte periculoşi. Dacă gazonul de la Constanţa nu e bun, atunci acest lucru e în avantajul nostru", a declarat Mircea Rednic.

Meciul România-Franţa, din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.40, pe stadionul "Farul" din Constanţa.