Senatorul Cătălin Voicu mai are de aşteptat încă o zi pentru a afla dacă va fi sau nu eliberat. Instanţa a amânat pentru vineri judecarea recursulului împotriva deciziei ÎCCJ, prin care s-a respins cererea senatorului de eliberare sub control judiciar.
Cătălin Voicu a fost transportat, joi dimineaţa, din spitalul penitenciarului Jilava la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Avocatul lui senatorului a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că starea de sănătate a clientului său nu s-a îmbunătăţit, Cătălin Voicu luând pastile chiar în timpul şedinţei de judecată de joi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins luni, ca nefondată, cererea senatorului Voicu de eliberare sub control judiciar. Cătălin Voicu este în arest preventiv din 30 martie, când instanţa supremă a admis cererea DNA în acest sens. Ulterior, Completul de 9 judecători al instanţei a respins recursul parlamentarului. Spre deosebire de Florin Costiniu, Marius Locic şi Costel Căşuneanu, procurorii cer încarcerarea senatorului şi pentru faptul că ar fi încercat să îşi fabrice probe.
Este vorba de o convorbire telefonică pe care Voicu a avut-o cu Radu Florea, un om de afaceri, pe care l-a numit finul său. În timpul discuţiei, senatorul îl ruga pe Florea să-i returneze banii pe care i-a cerut lui Căşuneanu pentru el.
Omul de afaceri susţine însă că nu este finul senatorului şi că a returnat toţi banii ceruţi vreodată de la el.
În cazul respingerii acestui recurs, avocaţii lui Voicu mai pot cere eliberarea pe cauţiune.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M