Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Recursul împotriva lăsării în libertate a lui Vîntu, judecat astăzi. Instanţa a rămas în pronunţare

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare, vineri, pe recursul procurorilor împotriva deciziei de săptămâna trecută a Judecătoriei Sectorului 5, care a respins propunerea de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Cezar Ion, cercetaţi de Parchetul General pentru şantaj.

Recursul împotriva lăsării în libertate a lui Vîntu, judecat astăzi. Instanţa a rămas în pronunţare
Recursul împotriva lăsării în libertate a lui Vîntu, judecat astăzi. Instanţa a rămas în pronunţare / FOTO: exclusivnews.ro

Un complet de trei judecători de la Tribunalul Bucureşti a judecat, vineri, contestaţia procurorilor împotriva deciziei din 21 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5, care a hotărât cercetarea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a lui Ilie Cezar Ion în libertate. Cei doi au fost reţinuţi, pe 20 aprilie, de Parchetul General, care îi cercetează pentru şantajarea managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanţei admiterea recursului şi emiterea de mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele celor doi. Procurorul de şedinţă a explicat că Vîntu l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă şi că, prin intermediul lui Ilie Cezar Ion, a făcut presiuni asupra acestuia. Totodată, magistratul a arătat că scopul urmărit de omul de afaceri ar fi fost obţinerea unei sume de bani şi că, deşi era sub cercetat într-un alt dosar, a săvârşit o nouă infracţiune.

La rândul său, avocatul Marian Nazat, care l-a reprezentat pe Sorin Ovidiu Vîntu, a subliniat că instanţa de fond a dispus cercetarea în libertate a clientului său pentru că nu erau indicii temeinice că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de şantaj de care este acuzat. Mai mult, a explicat Nazat, presupusa victimă a şantajului, Sebastian Ghiţă, a avut mai multe ieşiri publice din care nu reiese că s-ar fi simţit ameninţat.

La rândul său, Cristian Sârbu, apărătorul lui Ilie Cezar Ion, a criticat modul în care a fost realizat flagrantul din 20 aprilie, afirmând că înainte de acesta, procurorii nu ar fi înseriat bancnotele. De altfel, a precizat avocatul, întregul dosar este, de fapt, un "război comercial" între doi oameni de afaceri.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Vîntu şi Ion Ilie au cerut respingerea recursului procurorilor.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 arată, în încheierea din 21 aprilie prin care au respins propunerea de arestare formulată în cazul lui Sorin Vîntu şi Ion Cezar Ilie, că nu există indicii suficiente şi plauzibile din care să reiasă că cei doi l-ar fi şantajat pe Sebastian Ghiţă.

"Prin încheierea din 21.04.2011 pronunţată în dosarul nr. 7667/302/2011, instanţa a respins propunerea de arestare, apreciind că nu sunt indicii suficiente din care să se poată desprinde concluzia plauzibilă că inculpaţii au comis acţiuni ce ar putea reprezenta elementul material al infracţiunii de şantaj", se arată într-un comunicat al Judecătoriei Sector 5, remis Agenţiei NewsIn.

Astfel, cu privire la constrângerea ca Sebastian Ghiţă să accepte un act adiţional, ce ar afecta realizarea obiectivelor din contractul de management, instanţa a reţinut că aceasta nu a precizat în ce ar consta modificarea clauzelor contractuale şi care ar fi conţinutul actului adiţional pe care era constrâns să îl semneze.

De asemenea, referitor la acţiunea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Cezar Ilie de a intra cu forţa, împreună cu alte persoane, în spaţiul Asesoft şi Realitatea TV şi de a profera ameninţări, s-a constatat, din planşele foto prezentate, că nu s-a putut observa vreo persoană exercitând acte de violenţă şi nici nu a fost identificată sau audiată vreuna din persoanele care apar în aceste fotografii, pentru a confirma sau infirma susţinerile părţilor.

Totodată, magistraţii s-au pronunţat şi cu privire la convorbirile telefonice purtate între omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă. "În ceea ce priveşte convorbirea din 02.04.2010, ocazie cu care se pretinde că s-ar fi proferat ameninţarea cu suprimarea fizică a părţii vătămate, solicitându-se plata sumei de 200.000 euro, instanţa a reţinut că proba prezentată nu constituie înregistrarea integrală a discuţiei, iar cuprinsul acesteia nu poate fi considerat a reprezenta o acţiune de ameninţare, având în vedere conţinutul cu neputinţă de crezut al majorităţii acestor afirmaţii, precum şi contextul dialogului dintre partea vătămată şi inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu cu privire la clauzele contractului, context în care inculpatul enumeră şi alte opţiuni: să îi dea părţii vătămate banii investiţi, să denunţe personal contractul şi să se adreseze instanţei judecătoreşti pentru soluţionarea litigiului sau să se înţeleagă", potrivit instanţei.

În ceea ce priveşte flagrantul procurorilor, instanţa a avut în vedere că nu s-au administrat probe ştiinţifice din care să poată fi trasă concluzia certă că Ion Ilie Cezar a primit vreo sumă de bani.

În plus, privitor la situaţia lui Ion Cezar Ilie, instanţa nu a constatat existenţa vreunei activităţi ce ar putea fi calificată drept ameninţare.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro