Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Reconstrucţia infrastructurii feroviare după inundaţii costă aproape 166.300 lei

Reconstrucţia infrastructurii feroviare după inundaţiile din nordul şi vestul ţării costă circa 166.300 lei, bani ce vor fi solicitaţi ministerului Finanţelor din bugetul pentru calamităţi, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Foto: Newsin
Foto: Newsin

"În urma inundaţiilor din nordul şi vestul ţării în trasportul feroviar au fost afectate 48 de poduri, 301 podeţe şi 10,5 kilometri de linie cale ferată", a spus Oana Brânzan.

De asemenea, lucrările executate de CFR Infrastructură după inundaţii cu forţe proprii pentru redeschiderea circulaţiei au fost efectuate pe secţiile de circulaţie din nord Suceava-Ilva Mică, Suceava- Nicşani, Vama Moldoviţa şi Paşcani Iaşi. În prezent, se lucrează în vestul ţării pentru refacerea infrastructurii feroviare pe linia Vişeul de Jos- Sighet, relatează NewsIn.

Cea mai afectată linie feroviară după retragerea apelor este Gura Putnei- Nisipitu din nordul ţării.

Toate trenurile personale, patru trenuri accelerat şi două rapid au fost anulate în nordul şi vestul ţării, în zonele afectate din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile, au anunţat la sfârşitul lunii iulie reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA.

Drumul între Milişăuţi şi Solca, din judeţul Suceava, este închis din cauza inundaţiilor

Traficul rutier pe DN 17 A a fost reluat pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, rămânând în continuare oprit, în localitatea suceveană Marginea, pentru autovehiculele grele. Acestea pot circula pe varianta ocolitoare DN 17 A Marginea – DJ 178, Volovăţ – DJ 203 K, Rădăuţi – DN 17 A Marginea.

Pe un singur drum naţional traficul mai este întrerupt din cauza inundaţiilor. Este vorba despre DN 2K Milişăuţi – Solca, închis în localitatea Arbore din judeţul Suceava, ca urmare a distrugerii unui pod. Varianta ocolitoare este DN 2 E Marginea – Clit – DJ 209, Arbore – Milişăuţi – DN 2 K, Iaşlovăţ – Arbore.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro