CREŞTERE TURISM
Cea mai importantă relizare a lui Udrea a fost creşterea cu 17% a încasărilor din turism, în 2011. De asemenea, MDRT este primul minister în ceea ce priveşte contractarea fondurilor europene prin POR, valoarea proiectelor finalizate ridicându-se la 257 milioane euro.
PROMOVAREA ROMÂNIEI ÎN STRĂINĂTATE
Udrea spunea la sfârşitul anului trecut că majorarea numărului de turişti străini din 2011 a fost determinată de promovarea României ca destinaţie turistică, nu de preţurile pachetelor turistice.

"A contat foarte mult promovarea care s-a făcut şi faptul că s-a vorbit foarte mult despre România. S-a vorbit mult şi bine afară, mult şi rău în ţară, dar cei care au văzut promovarea României în exterior au devenit interesaţi", a spus Udrea.
Ea a amintit de promovarea făcută de MDRT pe mai multe canale TV internaţionale şi de filmul Wild Carpathia, difuzată de Travel Channel UK, în care apare şi prinţul Charles.
CONTROVERSATA FRUNZĂ
Brandul turistic al României, cu sloganul "explore the Carpathian garden", care a fost lansat în 2010 la Shanghai, invita la explorarea "grădinii carpatice" în culori vii, predominant nuanţe de verde, dar şi albastru, galben şi portocaliu, care amintesc de natură, soare şi mare, declară surse din turism.

În centrul logoului apare scris "România" într-un font rotund, parcă scris de mână, fiecare literă fiind colorată în două-trei nuanţe de verde.
SĂLI DE SPORT
Conform bilanţului MDRT, în 2010, s-au recepţionat 88 de săli de sport, din 220 contractate, iar în 2011 au fost finalizate două bazine de înot, un patinoar, precum şi 50 de săli de sport.

Ministerul a finanţat în 2011 reabilitarea şi modernizarea a 480 km de drumuri locale şi judeţene, construirea a 170 de sisteme de alimentare cu apă la sate, reabilitarea termică a 14.700 de apartamente, finalizarea a 1.785 de locuinţe pentru tineri
AUTOBUZELE TURISTICE
Elena Udrea declara la sfârşitul anului 2011 că introducerea autobuzelor turistice în Bucureşti a avut un succes neaşteptat, această experienţă urmând să fie continuată şi în 2012 împreună cu RATB-ul.
"A fost un succes neaşteptat introducerea autobuzelor turistice în Bucureşti. Este o experienţă bună, vom continua şi în 2012 împreună cu RATB-ul. Ei sunt cei care gestionează. Noi i-am susţinut în această aventură pentru că ei nu sunt specialişti şi nu aveau mare încredere în succesul unui astfel de proiect. Sper să îşi poată permite să folosească autobuze proprii. Deocamdată au funcţionat cu autobuze închiriate", a menţionat Udrea.
CREŞE ŞI GRĂDINIŢE
De asemenea, pentru prima dată după 1990, în mandatul lui Udrea, a fost demarat un program naţional de construire de creşe şi grădiniţe, parte a celebrului program PNDI.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M