"Ore de vârf", emisiunea matinală care este difuzată de luni până vineri, între orele 07.00 - 10.00, este realizată de doi experimentaţi jurnalişti radio, Cătălin Striblea şi Filip Standavid, foşti BBC. De altfel, cea mai mare parte a echipei Realitatea FM este formată din ziarişti care au lucrat până de curând la BBC.
Întregul spaţiu de emisie al Realităţii FM este dedicat evenimentelor şi analizei acestora împreună cu ascultatorii. Ca şi până acum, postul de radio va emite în Bucuresti pe frecventa 90.2 FM. De asemenea, Realitatea FM va mai putea fi recepţionat şi în Cluj, pe frecvenţa 93.8 FM, Sulina, 107 FM, şi Sibiu, 90.4 FM.
Până în prezent, pe frecvenţa Realităţii FM s-a difuzat live sunetul Realităţii TV, dar, odată cu relansarea, acesta are identitate proprie FM, devenind un post de radio în toata puterea cuvântului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M