De la 21.45, Steaua Bucureşti se întâlneşte din nou cu Real Madrid, de data aceasta pe Santiago Bernabeu. La porţile stadionului au ajuns deja câteva mii de suporteri stelişti. Întâlnirea vine după înfrângerea cu 1 la 4 suferită de stelişti la Bucureşti. O victorie pentru Real înseamnă calificarea spaniolilor în optimile Ligii Campionilor, în condiţiile în care Dinamo Kiev nu câştigă în celălalt meci al grupei E cu Lyon.
Steaua va începe meciul în formula: Cernea, Nicoliţă, Goian, Ghionea, P. Marin, Opriţa, Ov. Petre, Paraschiv, Stancu, N. Dică, V. Badea.
Fără Klemi Saban, Mihăiţă Neşu, Vasilică Cristocea, Mirel Rădoi, Victoraş Iacob şi cu Cernea în poartă în locul lui Carlos, Steaua nu pare un adversar care îi poate pune probleme Realului din Madrid.
Există şi posibilitatea ca Mihăiţă Neşu să joace în această seară, chiar dacă el nu va fi titular. Neşu a participat la antrenamentul oficial al echipei purtând un bandaj imens pe genunchiul drept.
De partea cealaltă, Fabio Capello îşi permită să îl ţină pe bancă pe englezul David Beckham în timp ce Cassano nu mai are voie nici la antrenamentele galacticilor după ce l-a jignit pe antrenor. Capello va juca împotriva Stelei cu o formulă ultraofensivă în care Ronaldo este vârf împins, iar Raul Guti şi Robinho susţin atacul Realului.
Situaţia la casele de pariuri din Spania pare şi mai defavorabilă românilor, o victorie a galacticilor este cotată la 1.14, în timp ce trei puncte în contul Stelei aduc şi 21 de euro celui care mizează unul pe trupa lui Olăroiu.
Meciul Real Madrid - Steaua se joacă, astăzi, de la ora 21.45 pe Santiago Bernabeu şi va fi arbitrat de o brigadă din Austria avându-l la centru pe Konrad Plautz.
PRONOSTICURILE voastre pentru meciul Real Madrid - Steaua
Comentariul meciului va fi transmis ÎN DIRECT pe www.realitatea.net
Rezultatele meciurilor din Liga Campionilor, program şi clasamente actualizate
VOTEAZĂ CEA MAI IUBITĂ ECHIPĂ DE FOTBAL!
Foto NewsIn
REAL MADRID - STEAUA: mii de suporteri români pe Bernabeu
PUBLICAT
Miercuri, 1 Noiembrie 2006 07:05
ACTUALIZAT
Miercuri, 1 Noiembrie 2006 07:05
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M