Foto: www.getafefc.com
Nu fii supărat, Bănele! Şi Real Madrid plânge acum, după ce a pierdut acasă cu Getafe, 0-1, într-una din cele mai absurde maniere din istoria fotbalului, cum scriu spaniolii de la "AS"!

La 15 luni după "tonto-golul" de pe "Santiago Bernabeu", Bănel a comis-o din nou în meciul cu Poli Iaşi! Dar de această dată, a murit şi capra celor de la Real Madrid! La doar două ore după autogolul lui Nicoliţă, campioana Spaniei a pierdut, acasă, cu Getafe, scor 0-1, după o gafă infantilă a întregii echipe şi mai are doar două puncte avans faţă de Barcelona.

Jucătorii Realului s-au bucurat prea mult la golul lui Robben, anulat corect pentru un ofsaid în prealabil la Raul, şi nu au mai avut timp să reacţioneze la contraatacul devastator al lui Getafe, finalizat de nigerianul Uche.

Real Madrid şi-a încheiat seria de 18 victorii consecutive de pe teren propriu chiar în faţa lui ultimei echipe care plecase cu puncte de pe "Bernabeu" în sezonul trecut, când Getafe era antrenată tocmai de Bernd Schuster.

Real Madrid - Getafe 0-1