Numirea unui nou ministru la Agricultură a atras atenţia marilor agenţii de presă, dar şi mai multor publicaţii internaţionale, printre care se numără Forbes şi International Herald Tribune.

Dacă unele articole se axează pe problemele pe care le are de rezolvat Dacian Cioloş, altele se folosesc de prilej pentru a aduce din nou în prim-plan scandalul legat de numele lui Decebal Traian Remeş.

Agenţia franceză France Press remarcă rapiditatea cu care a fost numit Dacian Cioloş la Ministerul Agriculturii, la numai o zi după demisia lui Decebal Traian Remeş. AFP trece în revistă problemele pe care trebuie să le rezolve proaspătul ministru ca să evite activarea clauzei de salvardare.

France Presse aminteşte şi de ultimatumul dat României de Comisia Europeană, care a cerut autorităţilor de la Bucureşti să remedieze în cel mult o lună deficienţele din sistemul de gestiune şi control al distribuirii subvenţiilor agricole.

Agenţia britanică Reuters precizează că scandalul de corupţie legat de numele lui Decebal Traian Remeş şi ultimatumul de la Bruxelles reprezintă nişte lovituri pentru cabinetul Tăriceanu, care a trecut cu greu de moţiunea de cenzură de săptămâna trecută.

International Herald Tribune observă că Dacian Cioloş nu este membru al PNL, iar apoi expune cu lux de amănunte scandalul legat de Decebal Traian Remeş, acuzat că a luat mită 15 mii de euro, caltaboş şi palincă.