Guvernul de la Roma a anunţat măsuri legislative drastice împotriva infractorilor imigranţi, iar joi seară preşedintele Italiei a promulgat legea. Tabăra unde a stat Romulus Mailat, românul suspectat că a agresat şi violat o italiancă la periferia Romei, urmează să fie demolată.

Giovanna Reggiani, femeia agresată marţi seara şi decedată joi, avea 47 de ani şi era soţia unui ofiţer superior din Marina militară italiană. Ea se întorcea marţi de la cumpărături, când a fost acostată de un bărbat. O femeie de etnie romă, care locuia în tabăra unde s-a consumat agresiunea şi care a văzut întreaga scenă, l-a reclamat pe bărbat la poliţie. Presupusul agresor, Nicolae Romulus Mailat, a fost arestat imediat de autorităţile italiene.

Incidentul a provocat un val de reacţii dure în Italia. Soţul femeii agresate care a murit la spitalul Sant' Andrea din Roma, după două zile în care a fost în comă profundă, spune că dacă nu ar fi om de stat şi-ar face singur dreptate.

Romulus Mailat a ajuns în Italia acum trei luni. El locuia la Roma într-o baracă împreună cu mama sa, după ce soţia lui a decis să se întoarcă în România. Acum, autorităţile italiene au decis să demoleze tabăra ilegală din cartierul Tor di Quinto.

Cazul în care este implicat Mailat nu e primul care şochează Italia. Acum o lună, trei români au fost condamnaţi pentru că au ucis o contesă. La câteva zile, un alt român a violat o femeie pe treptele unei biserici. În aprilie anul acesta, o româncă a fost acuzată că a ucis o italiancă, după ce a lovit-o cu o umbrelă în ochi.