Protagoniştii scenei politice franceze au avut reacţii diferite, la anunţul de retragere făcut ieri de Jacques Chirac. Declaraţia solemnă a fost primită cu respect de unii şi desconsiderată de alţii.

Candidata socialistă la alegerile prezidentiale de luna viitoare, Segolene Royal s-a declarat gata să scrie "o nouă pagină" împreună cu poporul francez. Franţa are nevoie de reforme profunde, a afirmat Royal, care a adăugat că doreşte o Franţă care "să aibă încredere în sine".

Candidatul de centru, Francois Bayrou, care se apropie de poziţiile de favoriţi, deţinute de Sarkozy şi de Segolene Royal, s-a referit la emoţia cu care a vorbit Chirac. Pentru Jean Marie Le Pen însă, candidatul extremei drepte, Jacques Chirac a fost cel mai slab preşedinte din istoria Franţei.

Ultranaţionalistul francez a spus că dovada afirmaţiei sale o constituie faptul că nici unul dintre principalii candidaţi la alegeri, nu vrea să continue linia politică a lui Jacques Chirac, pe care, de altfel, l-a numit "cel mai bun duşman" al său.